A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată, în urmă cu vreo 70 de milioane de ani, în imensitatea Oceanului Tethys, o insulă tropicală pe nume Haţeg. Pe această insulă nici mică, dar nici mare, acoperită cu o vegetaţie abundentă, îşi ducea veacul un balaur. Nimeni nu mai ştie astăzi cum a ajuns el acolo şi când, dar se ştie precis că era un balaur arţăgos şi bătăios, cum nu mulţi erau pe atunci.

Şi cum să nu fie aşa când, spre deosebire de ceilalţi balauri zvelţi şi rapizi, el era îndesat şi fără nici cea mai mică urmă de eleganţă? Ce îi lipsea în fumuseţe, compensa însă, în rezistenţă şi putere, dar balaurul nostru nu era mulţumit deloc cu asta şi era mereu urâcios cu cei din jur.

Ori de câte ori întâlnea pe cineva în cale, balaurul se făcea foc şi pară şi sărea la bătaie. Nu puteai spune însă, că era lipsit de curaj sau de inteligenţă. De multe ori îşi surprindea duşmanul în tot felul de ambuscade, folosindu-se de capacitatea sa de a se căţăra în copaci cu uşurinţă. De acolo, sărea în spatele prăzii şi, folosindu-şi ghearele ascuţite de la picioare, îl omora cât ai zice peşte. În astfel de momente, se simţea balaurul cel mai fericit şi uita de forma sa lipsită de eleganţă.

Un singur punct slab avea balaurul nostru: nu ştia să înoate… (continuarea aici.)

PS: În caz că vreţi să îmi spuneţi că e o ştire veche, trebuie să vă spun că am scris textul în 31 august, dar a intrat pe site de-abia după ce a apărut printul. Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi, nu s-ar povesti. A fost odată, în urmă cu vreo 70 de milioane de ani, în imensitatea Oceanului Tethys, o insulă tropicală pe nume Haţeg. Pe această insulă nici mică, dar nici mare, acoperită cu o vegetaţie abundentă, îşi ducea veacul un balaur. Nimeni nu mai ştie astăzi cum a ajuns el acolo şi când, dar se ştie precis c