Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O drama serioasa si doi dramaturgi de duzina

Publicat in Ziare.com, joi 9 septembrie 2010 ·

Avalansa de cuvinte ticalosite, vaicareli dramatice si sloboziri de energii ne acopera pe zi ce trece, facandu-ne sa devenim tara cu cei mai multi oratori ai verdictelor dure si raspunsurilor gaunoase.

Traian Basescu, garantul unui stat suveran, se milogeste la reprezentantul FMI in Romania. Are puterea sa ranjeasca, dar are si cinismul necesar pentru abordarea dramatismului din finantele tarii. Trist este ca, a doua zi, are tupeul sa se disocieze de dezastrul acestei tarii.

Niste "ticalosi", care au marit pensiile mizere ale unor amarati, sunt raspunzatori pentru falimentul acestui sistem asigurator din Romania.

Dar, cel mai ticalos a fost pixul, cu care presedintele a semnat promulgarea tuturor legilor, considerate acum aberante si nesustenabile. Tot Basescu a mai vazut ca ziaristii aplaudau zgomotos, bucurosi ca tataie si mamaie vor lua mai mult parizer de la hypermarket. Cu dublari, cu mariri si indexari, pensiile au fost, sunt si vor ramane mizere.

De aplaudacii zgomotosi din campania prezidentiala ne aducem si noi aminte. Cei care bateau frenetic din palme la fiecare promisiune catre profesori, medici, pensionari si alte categorii bugetare. Si, nu in ultimul rand, promisiunile catre marea masa rurala care si astazi asteapta acele centre de colectare a laptelui sau a castravetilor grenada.

Emil Boc, de la inaltimea sa ministeriala, creeaza un amalgam de cuvinte despre statul social romanesc. Sa mearga lumea la munca, mama lor de asistati! La el toata lumea e asistata, indiferent ca e somer, pensionar, veteran de razboi, infirm sau analfabet. Sa mearga la munca, dom' prim, dar cu ce?

Mii de oameni din zone moarte ar veni cu drag la munca spre zonele mai ofertante. Cate linii de cale ferata ati creat in ultimii 7 ani domnilor? Macar ati reabilitat ceva? Daca ma uit la podul de pe relatia ferovia

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Sindicaliștii protestează în Piaţa Victoriei faţă de măsurile fiscale: „Afectează capacitatea de administrare a fondurilor europene”

Adevarul acum 28 minute
Blocul Naţional Sindical anunță că salariații din mai multe instituții vor protesta marți, 15 iulie, faţă de măsurile fiscale din primul pachet fiscal.

Fost lider israelian afirmă că „oraşul umanitar” planificat în Gaza ar fi un „lagăr de concentrare”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul prim-ministru israelian Ehud Olmert a avertizat că un „oraş umanitar” planificat în Gaza, destinat să găzduiască sute de mii de palestinieni, ar fi un „lagăr de concentrare”, potrivit CNN. Ca

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Titularizare 2025: Aproape 40.000 de candidați susțin marți proba scrisă în 121 de centre din țară

Mediafax acum 36 minute
La această probă pot participa peste 39.700 de candidați care au obținut minimum nota 5 la inspecțiile speciale sau probele practice. Dintre aceștia, peste 7.400 sunt absolvenți ai studiilor liceale pedagogice, postliceale, universitare de licență,

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 7 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

20°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°