Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acţionarii Albalact au aprobat fuziunea cu Rarăul

Publicat in Ziarul Financiar, joi 9 septembrie 2010 ·

Acţionarii producătorului de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) şi-au dat ieri acordul de principiu pentru fuziunea companiei cu producătorul de lactate Rarăul din Câmpulung Moldovenesc, pe care-l controlează în proporţie de 93,6%. Albalact a plătit în 2008 circa 3,5 mil. euro pentru achiziţia fabricii Rarăul pentru a intra pe segmentul producţiei de brânzeturi.

După preluare, Albalact a investit în modernizarea liniilor de fabricaţie şi a demarat producţia de brânzeturi sub brandul omonim Rarăul. Anul acesta, Albalact a lansat pe piaţă lactatele Rarăul, transformând un brand local într-un brand naţional, printr-o investiţie estimată la 300.000 de euro. Reprezentanţii Albalact susţin că fuziunea celor două companii era necesară pentru dezvoltarea unui management integrat eficient. Compania mai deţine în portofoliu brandurile Zuzu şi Fulga.

Albalact este cel mai mare producător de lactate de pe piaţă controlat de investitori locali, pachetul de control fiind deţinut de familia Ciurtin, cu 42% din acţiuni. Principalul acţionar minoritar este fondul de investiţii RC2, cu 25%. Raul Ciurtin a revenit la începutul anului şi în conducerea executivă a companiei, după ce negocierile cu investitori străini pentru vânzarea companiei au eşuat. Compania a raportat în primul semestru afaceri de 125 mil. lei (30 mil. euro), în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut, însă profitul net s-a redus cu circa 14%, la 2,4 mil. lei. Albalact este cotată pe piaţa RASDAQ, acţiunile tranzacţionându-se ultima dată la preţul de 0,231 lei. Capitalizarea companiei este de 35 de milioane de euro.

Acţionarii producătorului de lactate Albalact Alba Iulia (ALBZ) şi-au dat ieri acordul de principiu pentru fuziunea companiei cu producătorul de lactate Rarăul din Câmpulung Moldovenesc, pe care-l controlează în proporţie de 93,6%. Albalact a plăt

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 11 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°