Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greturile de dimineata la gravide nu pot fi tratate

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 9 septembrie 2010 ·

Mai multe leacuri impotriva greturilor de dimineata semnalate la garvide au fost puse la incercare si nici unul nu a functionat. Cercetatorii au concluzionat ca pentru un astfel de simptom al sarcinii nu exista tratament.

Unele gravide beau ceai de ghimbir, iau vitamine sau medicamente care combat aciditatea stomacala sau senzatia de ameteala, altele au mancat chiar si zahar sau alte alimente care contin zaharuri.

Dar, din nefericire, sustin oamenii de stiinta, toate aceste remedii nu reprezinta decat bani aruncati pe fereastra.

4000 de femei, insarcinate in 4 sau 5 luni, au fost supuse unor teste. Acestora li s-au administrat tratamente pentru greata, dar nu au fost semnalate ameliorari.

Mai mult, starea unora dintre viitoarele mamici s-a inrautatit. Ceaiul de ghimbir le-a provocat arsuri si palpitatii. Singurul tratament care a dat cat de cat rezultate a fost acupunctura, care a redus senzatia de greata dupa trei saptamani de sedinte.

Anne Matthews, doctor la Universitatea din Dublin a declarat ca nu a putut fi prescris nici un tratament care ar putea trata simptomele de greata si voma pe care le prezinta gravidele inca din primele luni de sarcina.

Circa 85 % dintre femeile insarcita manifesta greata inca de la inceputul sarcinii si jumatate dintre acestea prezinta chiar varsaturi.

Simptome cum ar fi greata si voma au fost corelate nivelului ridicat de hormoni inregistrat la gravide, dar nu este un fapt dovedit stiintific.

Caile de atac la care apeleaza femeile insarcinate sunt: vitamina B6, antiacidele si solutiile pe baza zahar, antihistaminice (dar acestea trebuie sa fie prescris de un medic). Tot mai multe viitoare mamici apeleaza la acupunctura, benefica si pentru a trata raul de mare.

Exista insa si o veste buna. Studiul a indica

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 5 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 4 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 3 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 8 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 7 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 3 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 6 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vizita lui Nicușor Dan în SUA. Diaconescu: „Există o invitație oficială din partea lui Trump”

HotNews acum 5 ore
Cristian Diaconescu, consilier prezidențial pe securitate națională și șef al Cancelariei președintelui, a afirmat, la Digi24, că Donald Trump a transmis o invitație oficială pentru Nicușor Dan să facă o vizită în Statele Unite. Deocamdată, data viz

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

19°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°