Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tudoran, turnat de scriitori

Publicat in Adevarul, joi 9 septembrie 2010 ·

Eugen Uricaru, Mircea Iorgulescu, Alexandru Paleologu sunt printre cei care au dat note informative despre Dorin Tudoran. Cartea „Eu, fiul lor. Dosar de securitate“ de Dorin Tudoran, proaspăt editată de Polirom, va fi de luni pe rafturile librăriilor din toată ţara.

Volumul „Eu, fiul lor. Dosar de securitate" este o carte despre Dorin Tudoran scrisă însă de alţii, din păcate şi de mulţi colegi din breasla scriitorilor. Volumul conţine o selecţie din perioada 1982-1985 a documentelor de urmărire informativă a autorului, care a câştigat în trei rânduri Premiul Uniunii Scriitorilor (USR) în 1973, 1977 şi 1998.

Printre persoanele care l-au turnat la Securitate şi ale căror nume de cod apar deconspirate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) se află numele lui Alexandru Paleologu (nume de cod Alexandru), Eugen Uricaru (nume de cod Udrea), Dan Zamfirescu (nume de cod Neagoe), Mircea Iorgulescu (nume de cod Dorin), Andrei Petre Brezianu (nume de cod Dan) sau Alexandru Raicu (nume cod Mircea Pop).

„Surpriza a venit de unde nu mă aşteptam: cele mai urâte lucruri nu sunt opera ofiţerilor, ci a scriitorilor", afirmă criticul Nicolae Manolescu. „Din păcate, cartea mai pune în lumină şi slăbiciunile, laşităţile şi trădările celor de lângă noi, uneori, aparent, foarte aproape de noi" , subliniază şi scriitorul Liviu Antonesei.

9.852 de file de dosar

Alexandru Paleologu

Dorin Tudoran a devenit celebru pentru scrisoarea adresată lui Ceauşescu la 1 august 1984 şi pentru faptul că a ţinut greva foamei înainte de a emigra în SUA un mai târziu. Structura cărţii respectă în mare parte ordinea şi cronologia documentelor aflate în cinci dintre cele 18 volume ale dosarului lui Dorin Tudoran creat de Direcţia Securităţii Statului (DSS), aşa cum au fost ele depozitate în arhive şi, ulterior, transferate în arhiva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 39 minute
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 48 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 8 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 2 ore
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 19 minute
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°