"Cîinii" i-au oferit lui Maftei un salariu mai mic decît are la Urziceni, dar au timp pînă astă-seară să-şi îmbunătăţească propunerea.
Dinamo s-a înţeles cu Unirea Urziceni pentru transferul lui Vasile Maftei în Ştefan cel Mare, însă problema a apărut ieri fiindcă roş-albii nu ajung la un acord şi cu jucătorul. Din cauză că salariul oferit de către "cîini", 8.000 de euro pe lună, este sub cel pe care îl are în Bărăgan, 10.000 de euro lunar. În Ştefan cel Mare, ar cîştiga 12.000 de euro pe lună doar cu bonusuri de performanţă.
"Putem să facem transferul şi joi, şi vineri, chiar şi după, dacă va fi declarat liber de contract. Nu ne grăbim deloc, sîntem singurii cu propuneri clare din România pentru Maftei", au declarat aseară oficialii dinamovişti. Varianta de back-up, Ersin Mehmedovici, tot stoper, tot de la Urziceni, nu e acceptată de către staff-ul tehnic.
Muşat şi Bălgrădean rezolvaţi, Scarlatache aşteaptă
Dacă Maftei va ajunge în cele din urmă la Dinamo, drumul invers îl va face Adrian Scarlatache, 23 de ani. Acesta poate acoperi 3 posturi în linia defensivă şi ar urma să fie cedat gratis ialomiţenilor.
În privinţa fundaşului stînga Nicolae Muşat, 24 de ani, lucrurile sînt deja clare. El a tfos cedat aseară Unirii, alături de portarul Cristian Bălgrădean.
12,9 e media recuperărilor reuşite de Maftei sezonul trecut, fiind primul la acest capitol între fundaşii dreapta din Liga 1
Cine refuză Unirea
Roş-albii s-au înţeles cu cei de la Urziceni pentru cedarea altor 3 jucători din Ştefan cel Mare, însă aceştia nu ard de nerăbdare să părăsească Bucureştiul. "Vranjkovici, Maksumici şi Todorovski au fost acceptaţi de către şefii Uniri. Noi ar trebui să le achităm 75 la sută din salariu, dar nici unul nu vrea să meargă acolo. La Dinamo au salarii lunare de nababi: Voik