Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Ion C. Gociu, colonelul care şi-a povestit viaţa într-un roman

Publicat in Adevarul, joi 9 septembrie 2010 ·

După o vastă experienţă în domeniul militar, dar şi cu o povestire de viaţă captivantă, Ion Gociu a publicat în urmă cu aproape două luni, volumul intitulat „Din Văianu la Toronto“.

După terminarea Liceului Economic, a fost repartizat ca funcţionar de stat la Banca de Stat din Drobeta Turnu-Severin, dar, în acelaşi an, a susţinut examenul de admitere la Şcoala Militară Tehnică de Artilerie Sibiu, unde a reusit. „Îmi plăcea foarte mult cariera militară. Am avut foarte mult de câştigat, pentru că dintr-un specialist în contabilitate şi finanţe, mi-am însuşit o serie de cunoştinţe tehnice şi am căpătat deprinderi practice, care m-au ajutat tot restul vieţii, chiar şi în gospodărie. Am răbdat şi umilinţe, datorită ofiţerilor care, pentru liniştea lor, se făceau că nu văd abuzurile micilor comandaţi ce în afara programului de pregătire ne supuneau unor acţiuni umilitoare, contrar prevederilor regulamentare“, îşi aminteşte Ion Gociu despre acea perioadă. În anul 1955, după susţinerea examenului de stat, a fost avansat la gradul de locotenent. „Din şcoală, ştiam că voi veni în Garnizoana Târgu-Jiu, lucru care mi-a creat satisfacţii deosebite, pentru că reveneam în oraşul din care plecasem şi aveam un alt statut. Aici am lucrat până la ieşirea la pensie, adică 40 de ani. Între timp, am urmat şi cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, singurul mod pentru a dobândi gradul de colonel“, adaugă colonelul în rezervă.

A scris romanul vieţii

A publicat deja o carte şi se pregăteşte intens pentru un alt volum. „Petrecând un timp în Canada, unde mergeam în vizită la ginerele şi fiica mea, şi având mult timp la dispoziţie, citeam presa românească pe internet. După aceea, am început să îmi ţin un jurnal şi, ca să nu fie «sec», la anumite date, scriam povestiri din viaţa mea şi chiar nuvele. Ulterior, posedând calculator, le-am tipărit, le-am dat soţie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2025 Anamaria Gavrilă, șefa POT, se retrage din cursa prezidențială în favoarea lui George Simion

Ziua Constanta acum 9 ore
Anamaria Gavrilă a anunțat retragerea sa din cursa electorală. Anunțul acesteia a fost făcut la postul Realitatea Plus. Aceasta a făcut anunțul, fiind însoțită de George Simion. Anamaria Gavrilă a declarat că s-a retras pentru a respecta înțelegerea

Ministrul Daniel David lansează un proiect pentru introducerea inteligenței artificiale în școli. Ce se va întâmpla cu profesorii

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a decis, după o întâlnire cu conducerea Microsoft România, să implementeze un proiect-pilot de utilizare a inteligenţei artificiale în unităţi educaţionale, pentru a optimiza activitatea cadrelor dida

Peste 40 de palestinieni din Gaza, aduși în România. Misiunea a fost executată la solicitarea UE VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Peste 40 de cetățeni din Fâșia Gaza au fost preluați miercuri, 19 martie, din Israel și vor fi aduși în România, unde o parte din ei vor rămâne, iar ceilalți vor fi transferați în Norvegia și în Franța. Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU)

Trump spune că a vorbit aproape o oră cu Zelenski: „Suntem în foarte mare măsură pe drumul cel bun”

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri că a vorbit la telefon timp de aproape o oră cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la o zi după ce discutase mai bine de două ore cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Emisiunile zilei de joi, 20 martie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Anamaria Gavrilă, luată peste picior pe TikTok de vicepreședinta Camerei Deputaților după ce a chemat Poliția la Parlament. "E ilegal să vă chem degeaba?" VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Oana Ţoiu, deputată USR, a creat un pamflet pe TikTok în urma apelului făcut miercuri, 19 martie, de Anamaria Gavrilă la 112, prin care a solicitat intervenția Poliției pentru a goni jurnaliștii din Parlamentul României. "E ilegal să vă chem degeaba

UPDATE - Doi militari din Divizia 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice/ Care este starea celor doi răniţi

News.ro acum 11 ore
Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina" au fost răniţi, miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma declanşării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la

PÎCCJ Mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu, trimiși în judecată pentru instigare la violență pe rețele de socializare

Ziua Constanta acum 12 ore
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus astăzi, trimiterea în judecată, prin cinci rechizitorii, a cinci inculpați aflați sub control judiciar, sub aspectul săvârșirii următoarelor infracțiuni: incitare la violență

Marius Tucă Show începe joi, 20 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

FRF anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”

Ziua Constanta acum 10 ore
Federația Română de Fotbal anunță lansarea noului echipament al Echipei Naționale, sub conceptul campaniei „Tricoul care ne face văzuți”. Potrivit Federației Române de Fotbal, „noul kit marchează începutul unei noi etape pentru Generația de Suflet,

Vremea

București
acum

joi

1°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/15°
Iasi
acum

joi

0°/13°
vin.

5°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-4°
joi

-4°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/12°
vin.

3°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/12°