Dezbaterea europeană şi actualitatea mediatică au fost ocupate intens, în ultima perioadă, de situaţia romilor.

Am asistat cu îngrijorare la repatrierea colectivă a unor cetăţeni români de etnie romă de către Franţa, partenerul strategic de care ne leagă o prietenie istorică, subtile afinităţi culturale şi intense relaţii politice şi economice. Romii au devenit din nou, cu această ocazie, principala preocupare a unui sistem pe care adesea îl resping şi care, prea adesea, îi respinge. Între poziţii extreme şi locuri comune, dezbaterea nu a avansat, iar confuzia nu a făcut decât să crească.

Iată de ce am decis să abandonez rezerva pe care mi-o impune funcţia şi practica diplomatică, pentru a răspunde semnalului de alarmă tras de acţiunile şi declaraţiile prietenilor noştri francezi. România şi Franţa susţin libera circulaţie a cetăţenilor europeni şi dreptul acestora de a se stabili, în căutarea legitimă a fericirii personale, în altă societate decât cea din care provin. Este un drept care face parte de ani buni din codul normalităţii noastre. De el beneficiază în deplină legalitate milioane de cetăţeni europeni, conform normelor stabilite şi acceptate de cele 27 de state membre. Din nefericire, de el profită şi cei care sfidează legea.

Traficul de fiinţe umane, proxenetismul, cerşetoria agresivă sunt crime pe care le condamnăm cu vehemenţă şi pe care autorităţile române şi franceze le combat împreună de multă vreme, chiar dacă nu întotdeauna cu succesul pe care ni l-am dori. Este tot atât de elementar, însă, că pedepsirea celor vinovaţi trebuie să fie individuală, nu colectivă, în acord cu normele ce reglementează drepturile şi obligaţiile cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene.

Respingem aşadar incriminările colective, atât de fundamental opuse valorilor noastre comune, dar să evităm totodată victimizarea fa