Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raportul lui Nicuşor pentru Radu Mazăre

Publicat in Ziua Constanta, joi 9 septembrie 2010 ·

Pe ordinea de zi a Conferinţei Judeţene a PSD Constanţa de marţi s-a aflat şi punctul referitor la prezentarea raportului activităţii politice a organizaţiei judeţene a PSD Constanţa şi a Consiliului Organizaţiei, de la Conferinţa precedentă şi până în prezent, şi analiza rezultatelor obţinute la alegerile care s-au desfăşurat în perioada 2005 - 2010. 

Raportul de activitate a fost prezentat de însuşi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, reconfirmat prim-vicepreşedinte al Consiliului Organizaţiei Judeţene a PSD, care şi-a început alocuţiunea prin prezentarea numărului de membri care s-au alăturat filialei judeţene în ultima perioadă. Potrivit acestuia, în prezent, sunt 16.000 de membri în 70 de organizaţii din tot judeţul. A urmat apoi o prezentare a poziţiei pe care s-au clasat pesediştii în judeţ la alegerile care s-au ţinut în intervalul scurs din 2005. Constantinescu a început cu eşecul pe care l-au înregistrat în 2007 la alegerile parlamentare, când au pierdut în faţa adversarilor democrat-liberali, care au obţinut 32,87%, în vreme ce ei au luat doar 24,17%. S-au lăudat mai apoi când a venit vorba despre alegerile din 2008, când preşedintele CJC a câştigat din nou şefia cu 45,73%, iar din cei 70 de primari, în 42 au reuşit să îşi impună primarii lor. Au urmat apoi analizarea succintă a alegerilor parlamentare din 2008 când PSD a obţinut primul loc în judeţ cu 51,37%, doi senatori şi cinci deputaţi. Nu a omis nici trecerea în revistă a rezultatelor de la europarlamentarele din 2009 şi de la prezidenţialele din acelaşi an, şi nici faptul că, în unele organizaţii, după ce s-au analizat rezultatele obţinute, s-a început reorganizarea. Într-un final, aşa cum arată discursul scris al prim-vicepreşedintelui organizaţiei judeţene a PSD, se specifică faptul că „pentru prima dată în România, organizaţia de Constanţa a PSD a răspuns pro

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 57 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum 44 minute
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 10 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

19°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°