Vasăzică, remanierea îndelung anunţată cu surle şi trâmbiţe s-a făcut. Au plecat şase miniştri, au venit alţi şase. E bine, e rău? Din păcate, nu ne-au fost oferite elementele necesare pentru a judeca.
În iunie, preşedintele Băsescu le spunea membrilor PDL: „La 1 septembrie se trage linie şi se face evaluarea Cabinetului". Linie s-a tras, dar evaluarea nu s-a făcut. Sau, în măsura în care s-a făcut, concluzia pare să fi fost cea exprimată de acelaşi preşedinte în discursul de învestire a noilor miniştri: „Eu vreau să le mulţumesc tuturor celor şase miniştri pentru apartenenţa la această echipă sacrificată de la bun început pe situaţia economică dificilă creată de criza globală". De ce a fost schimbat ministrul Comunicaţiilor, cel care promitea, cu câteva zile înainte, că dacă până pe 25 septembrie nu pune la punct sistemul electronic de depunere a declaraţiilor de venit şi plată a taxelor îşi dă demisia? De ce a fost schimbat Berceanu, şi Blaga nu? De ce Videanu da, şi Udrea nu? Înţelegem că cei şase au fost eliminaţi din Guvern doar pentru că obosiseră sau pentru a primi noi însărcinări, conform principiului rotaţiei cadrelor binecunoscut celor care au trăit vremurile atotputerniciei partidului-stat (ca, de altfel, şi formula înlocuirii „la cerere", care face parte din aceeaşi recuzită retorică).
Într-un stat democratic, m-aş fi aşteptat ca analiza activităţii membrilor Guvernului să fie una publică, făcută în faţa Parlamentului. Executivul este echivalentul echipei manageriale a unei companii. Când bilanţul este dezastruos şi, în loc să plătească dividende, aşa cum se angajase, firma cere acţionarilor să mai aducă bani de acasă, managementul este chemat să dea explicaţii reprezentanţilor acţionarilor, care decid dacă îl mai menţin în funcţie sau nu. Dacă o asemenea explicaţie a existat, ea a fost prezentată doar patronului întruchipat (în mod fraudul