Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Djokovici vrea să strice regalul Federer-Nadal

Publicat in Adevarul, joi 9 septembrie 2010 ·

Toată lumea așteaptă la US Open marea finală Roger Federer - Rafael Nadal. Însă sârbul Novak Djokovici, adversarul lui Federer în semifinale, are altă părere. Sârbul a ajuns pentru a patra oară consecutiv în semifinale la Flushing Meadows, dar până acum a fost de fiecare dată oprit de Federer în drumul către trofeu.

Încleștarea titanilor, Federer - Nadal, n-a avut loc niciodată pe cimentul american de la Flushingg Meadows. Astfel că fanii de peste ocean visează din ce în ce mai mult la acest duel epic, mai ales că atât elvețianul cât și spaniolul sunt într-o formă de excepție.

Însă sârbul Novak Djokovici este pregătit să le strice petrecerea americanilor. "Ei sunt cei mai buni jucători din lume, au dominat tenisul mondial în ultimii cinci sau șase ani și sunt mari favoriți să ajungă în finală. Sunt sigur că fanii îi vor acolo pe amândoi. Dar voi încerca să fac tot posibilul ca acest lucru să nu se întâmple", a declarat Djokovici după ce l-a doborât în sferturile de finală pe Gael Monfils, 7-6 (2), 6-1, 6-2.

Djokovici a intrat într-un club select al jucătorilor care au atins semifinalele la US Open patru ani consecutiv, alături de Federer, Jimmy Connors, Ivan Lendl și John McEnroe. Dar sârbul nu a câștigat niciodată în fața elvețianului la Flushing Meadows, în 2007 pierzând finala, iar în 2008 și 2009 oprindu-se în semifinale.

"Mă simt mai bine din punct de vedere fizic față de anul trecut, mai puternic și mai rapid pe teren și am acumulat mai multă experiență. Am pierdut în ultimii trei ani la Federer, dar de fiecare dată am încercat să am o atitudine pozitivă în fața lui. E un jucător mare, dar nu știi niciodată ce se poate întâmpla", a mai spus Djokovici.

Roger Federer a trecut, tot miercuri noapte, de Robin Soderling, favoritul numărul 5, scor 6-4, 6-4, 7-5. Elvețianul crede că Nadal are o misiune ceva mai ușoară în drumul către finală

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 7 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 9 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°