Mogulii, oligarhii şi capitaliştii nu mai sperie pe nimeni.
Nu mai este nevoie de întrebarea retorică în ce fel de ţară trăim. O pseudodemocraţie acoperă jocurile serviciilor secrete şi ale unor politicieni parveniţi. E neimportant că s-a schimbat o generaţie. Cultura de corporaţie se păstrează dincolo de vârstă, avansări în grad sau ieşiri la pensie. Ne prefacem că am modernizat instituţiile statului. Atâta vreme cât procurori şi judecători sunt şi ofiţeri acoperiţi, nu există decât o singură putere în stat: puterea bâtei. Atâta vreme cât mediul de afaceri este infestat de trăgători cu urechea, umani sau electronici, iar informaţiile sunt interpretate după mintea sau bunul-plac al unor oameni antrenaţi să raporteze ce vor şefii să audă, totul în jurul nostru este deformat. Atâta vreme cât ne târâim picioarele în noroiul resturilor regimului comunist, nu putem intra în normalitate. Libertatea în democraţie şi capitalism are reguli simple, clare şi transparente. Competiţia e deformată la vedere sau ascuns de amestecul brutal al statului. Totul se petrece în numele aceluiaşi difuz şi nedefinit „interes naţional", iar urmăririle se fac pentru „siguranţa naţională".
Birocraţi din măruntaiele statului răstălmăcesc toate cele aflate şi le transformă în infracţiuni la cerere, atunci când e nevoie politic de ele. Sunt folosite când trebuie abătută atenţia de la problemele adevărate. Dacă bugetul se apropie de faliment, nu mai pot fi plătite pensiile şi salariile, cineva trebuie să fie de vină. Mă îndoiesc însă că diversiunea aceasta mai funcţionează. Se înşală amarnic cine crede că oameni care nu au ce pune pe masă îşi potolesc foamea cu circul de la televizor.
Mogulii, oligarhii şi capitaliştii nu mai sperie pe nimeni şi răul lor nu bucură decât proştii. Dimpotrivă. Când ies pe stradă, am dovada că oamenii înţeleg. Locurile de muncă, corporaţiile şi, î
