O femeie de 60 de ani din comuna Iulia, judeţul Tulcea, operată la Spitalul judeţean Constanţa, a fost externată de medici şi trimisă acasă, deşi pacienta abia se putea ţine pe picioare. Îi fuseseră extirpate "nişte hematoame infecţioase de pe ficat, plămâni şi intestine, operaţia a fost reuşită, chirurgul a fost foarte bun".
Degeaba le-a rugat să ceară o ambulanţă de la Tulcea, cadrele medicale de la secţia Chirurgie ar fi spus că nu o pot ajuta. Asistenta şefă ar fi gonit-o enervată că " nu ai plecat incă" deşi nici nu puteam să cobor pe scări.
I s-a făcut milă unui tânăr, prieten al unei paciente din salon, a plătit un taxi şi a transportat-o la autogara Constanţa Nord. La vederea femeii în pijamale şi cu perfuziile la vedere strânse într-o pungă din plastic, oamenii din autogară s-au revoltat acuzând medicii şi dand vina pe sistemul medical românesc.
Lăsată să zacă în autogară
Mina Secioreanu a zăcut în autogară aproape 3 ore în aşteptarea autobuzului până a apărut presa." Uitaţi-vă la furtunul ăsta care iese din mine, am avut şapte, sunt ameţită, de vină sunt medicii, chiar aşa să arunci un om în stradă că doar au văzut ce operaţie am" plângea bătrâna.
I s-a făcut şi mai rău aşa că a fost chemată o ambulanţă, care, în strigătele de indignare ale călătorilor, a preluat-o pe bolnavă şi a transportat-o înapoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. Era ora 14:00 şi potrivit bătrânei "în secţia Chirurgie numai era niciun medic".
Ziariştii au telefonat între timp la Serviciul de Ambulanţă din Tulcea, prilej cu care directorul Dumitru Vâlcu a declarat că nu primise nicio solicitare de la Constanţa, aşa cum ar fi fost normal. S-a oferit însă, la rugămintea presei, să trimită o salvare. La ora 16:00, un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Tulcea a preluat-o pe Mina Secioreanu, a pus-o sub perfuzii şi astfel, după şase ore de