Stimate domnule Costea, în textul meu scris în urmă cu 13 ani şi republicat acum, cu prilejul deshumării binecunoscute, afirmam că nu sînt uimit de marele procent al nostalgicilor după Ceauşescu. Mai mult: îl explicam cu cîteva din argumentele dvs., perfect valabile. Nu aţi observat? O scriam clar: nostalgia după ceea ce numiţi „vremurile bune din deceniile 7 şi 8“ „nu e o tîmpenie“, este cu totul de înţeles, este „absolut normală“ – vorba dvs. Îmi permit să constat că mă citiţi cu mai puţină atenţie decît o fac eu cu scrisorile dvs.
DE ACELASI AUTOR Puseuri de toamnă La un sfert de veac de cînd s-a dus Turnătoria ca discurs amoros Curs scurt de sociologie a şepcii la români
Numai că de la această idee trageţi concluzia foarte ţeapănă că în „Epoca de aur“ era mult mai bine decît azi; fie şi în urmă cu 13 ani, dar şi azi, eu susţin că în epoca noastră gri e mai bine şi e mai rău decît atunci. Vi s-a părut prea complicat? Prea teoretic să diferenţiaţi între cauzele relelor într-o democraţie şi cele ale unei tiranii? Văd că dispreţuiţi aprig teoreticul (deşi vă place din Marx definiţia „proprietăţii ca furt“, ignorînd cum s-a întruchipat la noi „proprietatea întregului popor“...) şi preamăriţi practica. Prea bine. Practic, vă întreb: în „Epoca de aur“ aţi fi scris la Scînteia contra regimului cu dezinvoltura, slobozenia de limbă, humorul, lipsa de teamă, plăcerea, da, plăcerea, cu care faceţi praf capitalismul în numeroasele dvs. texte publicate în Dilema? Vi se pare asta un fleac, ca tot ce ţine de pricăjita libertate a expresiei care „n-o ţine ea de hrană“, dar, recunoaşteţi, vă încălzeşte, poate, cît o haină sau o sută de lei în plus oferite cîndva, generos şi memorabil, de patronul întregii Românii? Nu iubesc capitalismul – nici o orînduire nu e necesar să fie iubită –, dar trebuie să admit că „el“, cît o fi de scandalos, nu mă obligă să-l laud şi
