Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se va face extradarea lui Nicolae Popa

Publicat in HotNews, joi 9 septembrie 2010 ·

Ministerul Justitiei a anuntat ca presedintele Indoneziei a semnat, pe 25 august, decretul de extradare pentru Nicolae Popa. Procedural, extradarea lui Nicolae Popa se supune legislatiei Indonezieine care prevede ca acesta sa fie predat autoritatilor romane. Autoritatile indoneziene vor stabili data si locul predarii acestuia. In procesul de preluare a extradatului este implicat si Ministerul Administratiei si Internelor, care il va prelua pe Nicolae Popa sub escorta si il va preda Administratiei Nationale a Penitenciarelor sau altei autoritati competente.

Atasatul de presa Widya Airlangga din cadrul ambasadei Indoneziei la Bucureşti a explicat ca procedura de extradare se supune legislatiei indoneziene, mai exact legii nr. 1/1979. “Ce mai pot sa va spun este si ca in acest moment nu avem un calendar stabilit al extradarii efective. Procedurile sunt in derulare”, a mai adaugat Widya Airlangga. Desi Romania nu are un tratat de extradare legea indoneziana prevede ca in asemenea cazuri se va proceda ca si cum Romania ar avea un tratat de extradare. Procedurile tehnice sunt prevazute la articolul 40 al legii indoneziene care precizeaza urmatoarele: “Persoana extrdata este pusa la dispozitia autoritatilor competente ale tarii care a cerut extradarea. Locul si data extradarii este stabilita de Ministerul Justitiei din Indonezia”.

In Romania preluarea unui roman extradat dintr-o alta tara este reglementata de legea 302/2004.

La articolul 71 al legi 302/2004 se arata ca preluarea persoanei extradate prevazute la art. 58 si 59 se aplica in mod corespunzator in cazul persoanelor extradate din strainatate in Romania. In cele doua articole se mentioneaza ca “Ministerul Justitiei informeaza de indata Ministerul Administratiei si Internelor, care stabileste locul si data predarii si asigura predarea sub escorta a persoanei extradate”. Data extradarii e

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 14 minute
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă de buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 2 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Trei pârtii vor fi deschise, joi, la Sinaia

G4Media acum 2 ore
Trei pârtii de dificultate medie vor fi deschise joi, 28 noiembrie, în golul alpin la Sinaia, fiind pentru prima dată în ultimii şase ani când în această staţiune se poate schia la finalul lunii noiembrie, transmite Agerpres. Directorul Transport Ur

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 8 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 7 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Elon Musk cere înlocuirea avioanelor de luptă cu drone: „F-35 a devenit prea complex şi costisitor”

HotNews acum 2 ore
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va monitoriza eficienţa cheltuielilor guvernamentale, a criticat luni continuarea construcţiei avioanelor de luptă, inclusiv F-35, el

Kazahstanul vrea să-și exporte petrolul ocolind Rusia. Ruta alternativă luată în calcul

HotNews acum o ora
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste 80% a fluxurilor pe care le trimite în prezent via Rus

Preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, Daniel Şandru: Să nu ne lăsăm seduşi de un discurs de tip tribal, specific naţionalismului extremist

G4Media acum 3 ore
Preşedintele Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Daniel Şandru, a calificat, luni, drept „izolaţionist” discursul lui Călin Georgescu, care ar însemna, în opinia sa, închiderea graniţelor şi

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°