Carpatica, o bancă de talie mică deţinută de omul de afaceri sibian Ilie Carabulea, încearcă să reia creşterea pe creditare şi să dezvolte vânzările prin canalele alternative, după ce în toamna trecută a trecut prin schimbări organizatorice majore.
"În momentul de faţă, volumul portofoliului de credite al băncii a intrat pe o linie ascendentă şi spunem acest lucru luând în considerare atât contextul economic, actual, cât şi rezultatele lunii august 2010. Acest indicator pozitiv atestă faptul că procesul de reorganizare a băncii începe să aibă roadele aşteptate de noi la începutul anului", a declarat pentru ZF Nicolae Surdu, directorul general al Carpatica. La jumătatea anului, soldul creditelor era de puţin peste un miliard de lei (240 mil. euro), în scădere cu 23% faţă de iunie 2009.
În ultimul an Carpatica s-a confruntat cu o deteriorare severă a portofoliului de credite, iar cheltuielie mari cu provizioanele au împins banca spre o pierdere considerabilă.
În acest context, în toamna trecută, Carpatica şi-a revizuit structura organizatorică, trecând la o conducere dualistă, în care executivul este separat de administrativ. Ilie Carabulea a rămas preşedintele Consiliului de Supraveghere, însă vechea conducere executivă a fost demisă.
"Pe fondul redresării economiei, ne dorim în continuare să credităm companii şi persoane fizice şi vom face acest lucru având în vedere bonitatea clientului şi condiţiile de creditare", spune Surdu, care a preluat conducerea băncii în toamna trecută. În 2009, Carpatica şi-a constituit, inclusiv la cererea BNR, un portofoliu de titluri de stat care a ajuns să reprezinte o treime din active, pentru a-şi asigura o poziţie suficient de lichidă.
Deşi a ocupat posturi de top management în sistemul bancar în ultimii zece ani, Surdu a avut o prezenţă publică discretă. El este însă bine v