În 1990, demnitari cu rang înalt sau funcţionari mai mărunţi vor fi socotit că venise vremea să se înfrupte pe săturate din mierea puterii. Astfel, unii au păcătuit cu gândul, cu vorba sau cu fapta nu doar în faţa divinităţii, ci şi chiar faţă de norme, legi şi regulamente lumeşti.
Cine să mai respecte legislaţia "ceauşistă", nedreaptă şi anacronică, valabilă însă în cea mai mare parte a ei? Şi, mai ales, cine să judece abaterile, atâta vreme cât oameni presupuşi a veghea la respectarea legii o încălcau fără teamă de consecinţe? Orice a fost posibil în numele "democraţiei", interpretată de fiecare după cum i-a venit mai bine.
Ochi pofticioşi s-au îndreptat atunci nu doar asupra funcţiilor deţinute de "foşti", ci şi spre casele locuite de fosta nomenclatură. Ce-i drept, majoritatea covârşitoare erau situate în zone rezidenţiale şi depăşeau confortul unui apartament obişnuit. După arestarea foştilor demnitari care au compus ulterior "lotul CPEx", asupra caselor şi bunurilor aflate în ele Procuratura a instituit sechestru şi a numit câte un custode, care se obliga faţă de autorităţi să aibă grijă de bunurile inventariate şi chiar să nu modifice cu nimic configuraţia locului, consemnată în procesele-verbale de percheziţie. Rolul de custode l-au preluat rude mai îndepărtate, vecini, prieteni sau cunoştinţe ale foştilor ocupanţi.
Bunăoară, de locuinţa Linei Ciobanu din Strada Pictor Rosenthal nr. 13 se angajase să aibă grijă inginerul Liviu Popeneciu. Din ianuarie, când a fost arestată Lina Ciobanu, şi până în iulie, inginerul Popeneciu a mers la interval de câteva zile ca să se asigure că totul este în regulă. Casa fusese locuită de Lina Ciobanu în baza unui contract de închiriere, care nu fusese reziliat o dată cu arestarea titularei.
La sfârşitul lui iunie, trei funcţionari ai ICRAL, unul din ei chiar juristul Fotescu,