”Ai auzit că Ioan T. Morar a fost propus consul la Marsilia” ”Da? Foarte bine”. Acest dialog l-am avut de mai multe ori în ultimele trei zile. Eu eram cel care eram întrebat și prietenii mă priveau cel puțin ciudat când le răspundeam ”foarte bine”. Am primit și pe mail această informație și link-urile de prin ziarele care au scris despre acest subiect, iar în comentariile la articolele pe care le-am publicat pe VoxPublica mi s-a cerut de mai multe ori să scriu și eu ceva pe tema asta. Ba chiar am ajuns să fiu suspectat că ar fi vorba de vreun subiect tabu, dacă nu am zis ceva.

Înainte de a continua, trebuie să fac niște precizări. Pe cei care au rămas cu impresia că aș avea ceva cu persoana celui în cauză îi rog să recitească articolele în care am intrat în polemică. Să le recitească liniștiți, în fața unei cafele fierbinți. Și să tragă apoi propria concluzie. Mai exact, dacă l-am combătut pe Ioan T. Morar ori argumentele și ideile pe care le posta în comentariile sale. Că, la un moment dat, Ioan T. Morar a ales să le sugereze public (într-un text publicat tot aici) lui Costi Rogozanu și lui Dragoș Stanca să-mi interzică să mai public pe VoxPublica a fost opțiunea domniei sale. A fost singurul lucru care m-a deranjat cu adevărat în toate acele schimburi de ”amabilități”. Pentru asta a fost, însă, sancționat de cititori, iar sancțiunea necitirii este una extrem de dură pentru un jurnalist

Ioan T. Morar nu este însă nici primul și, probabil, nici ultimul jurnalist care este recompensat cu o funcție publică de către cei pe care i-a susținut. Dar prin notorietatea pe care a atins-o subiectul, propunerea primită de Ioan T. Morar reprezintă o imagine a societății în care trăim și a regulilor care o guvernează. O parte din numirile în Consiliile de Administrație ale televiziunilor și radioului public sunt mai scandaloase decât postul care i-a fost oferit lui