Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu banii daţi, dar fără laptop

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Un băimărean a rămas cu un calculator nefuncţional, deşi a plătit pentru el 2.200 de lei şi era şi în garanţie. Tânărul din Baia Mare a cumpărat un laptop care s-a defectat de două ori în câteva luni în perioada de garanţie. Ultima dată, firma care i-a vândut PC-ul i-a transmis să vorbească direct cu producătorul.

Romulus Tuliciu, un băimărean de 25 de ani, a adunat din salariul său de dascăl 2.200 de lei şi, cu aceşti bani, şi-a cumpărat în urmă cu doi ani un laptop de la o firmă din Bucureşti. „Am ales firma «Corsar Group» pentru că am făcut comanda on-line şi pentru că la momentul acela aveau cea mai bună ofertă de pe piaţă", explică băimăreanul. „Am comandat modelul «DELL», care în magazinele din Baia Mare era mai scump cu aproximativ 500 de lei", continuă acesta. După lansarea comenzii, în trei zile, Romulus Tuliciu a primit coletul cu laptopul prin poştă.

„Ţeapă" în perioada de garanţie

Pentru computer, Romulus Tuliciu a primit o garanţie de trei ani, perioadă în care firma de unde l-a cumpărat se obliga să-i remedieze eventualele defecţiuni sau chiar să-i schimbe produsul cu unul similar ori să-l despăgubească pe băimărean cu bani în caz de avarii care nu pot fi reparate. După un an şi opt luni, laptopul lui Romulus s-a defectat. „S-a stricat placa de bază şi, pentru că ştiam că este în garanţie, l-am trimis la Bucureşti să mi-l repare, după ce, în prealabil, am anunţat firma că s-a defectat", explică Romulus Tuliciu.

Cei din Bucureşti i-au ţinut aparatul timp de mai bine de o lună şi i l-au trimis reparat, numai că, la nicio jumătate de an după asta, aceeaşi piesă s-a stricat din nou. Enervat la culme, băimăreanul a trimis din nou laptopul la Bucureşti, în data de 5 august anul acesta, dar l-a primit înapoi în această dimineaţă, cu menţiunea că este în stare perfectă de funcţionare şi că a fost verificat în prealabil.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum o ora
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 5 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 4 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°