Refuzând aservirea ideologică ori tentaţiile iconoclaste, cele mai serioase şi documentate studii de imagologie apărute la noi în ultimul timp răstoarnă viziunea simplist-maniheistă din basmele propagandistice cu eroi mitici de tristă amintire, ajutându-ne să scăpăm de obsesiile identitare, să-i înţelegem mai bine pe ceilalţi şi, prin ei, pe noi înşine.

În această direcţie se înscrie şi cartea universitarului ieşean Leonte Ivanov, "Imaginea rusului şi a Rusiei în literatura română. 1840-1948", prima lucrare care abordează sistematic un subiect atât de sensibil şi de controversat.

Pornind de la o clasificare mai veche a lui Keyserling, care identifica trei tipuri de imagini ale unui popor: autoimaginea (cum se vede un popor pe el însuşi), heteroimaginea (cum îl văd alte popoare) şi imaginea eternă (cum e văzut de Dumnezeu), cercetătorul nu adoptă o metodă pur descriptivă, nu însăilează la întâmplare informaţii fără însemnătate şi nu citează din surse lipsite de credibilitate. Apoi, ocupându-se de texte literare, el are în vedere şi valoarea estetică, nu doar pe aceea pur documentară, şi subliniază de fiecare dată legătura dintre personalitatea scriitorului, structura, tipul operei şi motivaţiile psihologice determinante ale constituirii imaginii alterităţii. Autoimaginea cea mai reprezentativă s-ar cristaliza, în opinia exegetului, în paginile jurnalului de scriitor al lui Dostoievski, autor care a intuit şi evoluţia raporturilor dintre Rusia şi popoarele din imediata vecinătate: "După eliberare popoarele slave de la sudul Dunării îşi vor începe noua viaţă tocmai prin a solicita Europei (...)garanţia şi protectoratul libertăţii lor, chiar dacă în concertul statelor Europei va figura şi Rusia, o vor face anume pentru a se elibera de Rusia". Heteroimaginea cea mai caracteristică, chiar dacă nu cea mai exactă, este identificată în volumul marchizului de C