Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România cere Franţei să nu mai dea bani ţiganilor pentru “repatriere voluntară”

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Guvernul român a sugerat oficialilor francezi să nu mai dea ţiganilor de origine română aşa-numitul ajutor de repatriere – 300 de euro de adult şi 100 de euro pentru fiecare copil.

Declaraţia a fost făcută de ministrul francez al Imigraţiei, Eric Besson, imediat după întoarcerea de la Bucureşti, unde a venit pentru a dezbate problema ţigănească cu autorităţile române. Oficialii români le-ar fi sugerat celor francezi că acordarea acestui ajutor îi stimulează pe români să vină în Franţa pentru a beneficia de aceşti bani, a explicat Besson, pentru Le Monde.

Mai citeşte şi:

Nicolas Sarkozy va discuta cu Papa Benedict al XVI-lea pe tema romilor

Într-un interviu acordat postului France Info vineri dimineaţă, Besson a precizat că, în cursul vizitei la Bucureşti, oficialii francezi s-au înţeles “perfect” cu membrii Guvernului român. “Am semnat un comunicat comun anunţând acţiuni coordonate” pentru o mai bună integrare a romilor în România, precizează Besson, fărăm a detalia despre ce planuri este vorba. Totuşi, presa franceză notează că fiecare parte – şi cea franceză şi cea ronmână – a rămas pe poziţia iniţială.

Însă sugestia România – de a nu li se mai da bani ţiganilor pentru repatriere – a fost confirmată de şeful diplomaţiei româneşti, Teodor Baconschi. “Suntem foarte sceptici în privinţa chestiunii repatrierilor voluntare plătite.

Nu ştim în ce măsură aceste repatrieri sunt voluntare. Franţa a cheltuit 18 milioane de euro pentru aceste repatrieri”, a declarat Baconshi pentru “Le Monde”. România sugerează şi ce ar trebui să facă Franţa cu banii daţi pe repatrieri. “Aceşti bani ar fi putut fi investiţi în proiecte concrete de integrare”, a explicat Teodor Baconschi.

Acord scos cu forcepsul

Acordul a fost cam scos cu forcepsul, scrie “Le Figaro”, însă măcar vizita în România a lui Eric Besson şi a lui Pierre Lellouche,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum o ora
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 4 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 3 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

În HONG KONG s-a emis cea mai mare avertizare de furtună/Taifunul Wipha mătură tot în calea sa, cu viteze de peste 167 km/h!

Gandul acum 32 minute
Autoritățile din Hong Kong a emis pentru ziua de duminică, 20 iulie, cea mai mare avertizare de furtună dată vreodată. Taifunul Wipha, cu viteze de peste 167 de kilometri pe oră, a adus ploi și vânturi abundente pe tot teritoriul. Peste 200 de zboru

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum o ora
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 3 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum o ora
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/34°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°