Printre veştile economice deprimante care aproape zilnic au făcut ca starea de spirit să fie la o temperatură mult mai joasă decît căldura de afară, au fost şi reportaje din lumea culturală care au atras atenţia: căci, în vara care tocmai a trecut, s-au restaurat, renovat sau reconstruit multe muzee, în multe oraşe. În Metz, în Essen, în Düsseldorf, în Zürich s-au refăcut interioarele şi s-au rearanjat colecţiile, s-au inaugurat clădiri noi, care oferă mai mult spaţiu, atît pentru prezentarea colecţiilor permanente, cît şi pentru expoziţii temporare. Deschiderea sau redeschiderea muzeelor, în multe oraşe europene, a caracterizat sezonul de vară, care a început cu inaugurarea unui nou templu de artă în Metz: Centre Pompidou-Metz. Situat la marginea oraşului, lîngă gară, acest muzeu este un fel de sucursală a marelui muzeu parizian şi o încercare de a reevalua un cartier părăginit, printr-un susţinut efort de urbanizare. De fapt, asta a fost şi ideea principală, care a dus la construcţia Centrului Pompidou în Paris, unde opera arhitecturală a lui Renzo Piano a avut un rol esenţial în revitalizarea cartierului Beaubourg. Acest model a fost preluat cu mult succes de gigantul newyorkez Guggenheim, care, în Bilbao, printr-un program de expoziţii cu artişti – tineri promiţători localnici – şi cu vedete de pe scena mondială de artă, a reuşit să atragă nu numai publicul local, dar şi un public internaţional şi, în felul acesta, să transforme un oraş industrial în decădere într-un centru cultural european. La succesul muzeului Guggenheim Bilbao – ca şi la succesul Centrului Pompidou din Paris –, a contribuit, în mare măsură, architectura: enorma construcţie metalică a lui Frank Gehry, care sclipeşte în lumina zilei şi se reflectă în rîul pe al cărui mal este plasată, a devenit un simbol iconografic al oraşului basc. Centre Pompidou-Metz Muzeul parizian a încredinţat