Mulţumesc ziarului Evenimentul zilei şi domnului Vlad Stoicescu pentru interesul arătat volumului de documente Eu, fiul lor, apărut la Editura Polirom. Cum, din motive de spaţiu, nici ediţia on line a ziarului nu a putut găzdui, integral, discuţia dintre domnul Stoicescu şi mine, îmi îngădui să public aici versiunea completă a dialogului nostru. Spre deosebire de variantele ce au apărut în ediţia electronică a Evenimentului zilei, titlul şi subtitlurile discuţiei de mai jos îmi aparţin.
I. VIITORUL FACULTATIV
Vlad Stoicescu: – După lectura sutelor de pagini scrise despre Dorin Tudoran cu peniţa Securităţii, prima întrebare nu poate fi decât aceasta: cine sunteti, domnule Tudoran?
Dorin Tudoran: – Cred că sunt un om care a încercat să rămână întreg: şi atunci când se afla în inima unei neomenii infernale şi după ce a reuşit să iasă de sub chingile ei administrative. Sunt un om care şi-a impus să accepte că, după pierderea ţării, ceea ce fusese până atunci raţiunea sa de a fi — scrisul – va deveni o condiţie alternativă. Am scris încă înainte de plecarea din ţară o carte care se subintitula Viitorul facultativ. Mulţi au crezut că mă alint. Măcar unii s-au convins că ştiam ce spun.
VS: – În prima notă informativă scrisă pe numele dumneavoastră, în mai 1976, citesc despre un poet talentat cu “unele manifestari ostile privind libertatea de creaţie”. Într-una dintre ultimele, din martie 1985, am în faţă un personaj “profund duşmănos, virulent, provocator”. Dincolo de cele 18 volume de informaţii strânse şi cei nouă ani consumaţi, ce se află între aceste două borne?
DT: – O radicalizare: mai întâi a propriei conştiinţe, apoi a reacţiei faţă de o alcătuire monstruoasă a felului în care am fost obligaţi să existăm. De fapt, a felului în care ne-am autoeducat să ne prefacem că trăim. Noi nu am trăit – am supravieţuit. Citez cumva din
