Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A dispărut o conductă de apă de pe strada Iuliu Maniu, în timpul lucrărilor de reparații

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Persoanele afectate au spus că ţeava care le alimenta locuinţele nu mai este la locul ei. Locuitorii de pe strada Iuliu Maniu au ajuns la limita disperării. De mai bine de două luni, strada s-a transformat într-o pistă cu obstacole la tot pasul.

Mai grav este că lucrările efectuate la reţelele de apă-canal şi cele de termoficare au lăsat o parte din locuitorii străzii fără apă, fapt care a declanşat, chiar în această dimineaţă, un nou scandal.

„De joi dimineaţa, de la ora 11.00, nu mai avem apă. Am solicitat să vorbesc cu şeful de şantier, dar toţi s-au ascuns. Conducta prin care eram alimentaţi cu apă a dispărut pur şi simplu şi niciun muncitor nu a ştiut să ne spună ce s-a întâmplat”, a explicat în această dimineaţă, revoltată, Maria-Magdalena Lancz. Femeia, locuieşte la numărul 10, pe strada Iuliu Maniu şi spune că s-a săturat să facă slalom peste şanţurile acoperite cu bucăţi de lemn, care nu prezintă nicio siguranţă.

Dau vina unii pe alţii

Muncitorii firmei care se ocupă de lucrări nu au ştiut să spună în această dimineaţă motivul pentru care conducta de apă lipseşte şi nici de ce trecătorii trebuie să se expună pericolului de a trece peste podeţele improvizate. Aşa cum ar fi fost normal, reprezentanţii firmei trebuiau să anunţe Compania de Apă Oradea, dar nu au făcut acest lucru decât la 24 de ore de la semnalarea incidentului.

„Noi nu am aflat despre această problemă decât astăzi şi am trimis deja o echipă care se ocupă de remedierea situaţiei. Dacă am fi fost anunţaţi din timp, problema putea fi rezolvată”, a explicat Alin Sas, purtătorul de cuvânt al Companiei de Apă. În tabăra adversă, reprezentanţii firmei dau din colţ în colţ şi spun că nu au cum să lucreze în alte condiţii. „Oricine putea să rupă sau să fure conducta. Acestea sunt riscurile întâlnite pe şantier”, se scuză Lucaci Bela, coordonatorul lucrărilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit compozitorul Eugen Doga, o veritabilă legendă a muzicii

Ziua Constanta acum 36 minute
Compozitorul Eugen Doga s-a stins astpzi din viață! Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj de condoleanțe. „L-am pierdut astăzi pe Eugen Doga, compozitor de geniu care a transpus în muzică frumusețea și sufletul Moldovei natale și e

Accident grav de circulație pe Autostrada A1. Sunt implicate 3 TIR-uri și 7 autoturisme

HotNews acum 2 ore
Accidentul a avut loc pe sensul de mers București – Pitești al autostrăzii A1 în dreptul localității Corbii Mari. „Din informațiile preliminare, în eveniment sunt implicate 3 autotrenuri și 7 autoturisme”, a transmis Departamentul pentru Situații de

Ucraina, invitată la summitul NATO din iunie de la Haga, anunță Zelenski

Mediafax acum 23 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat că Ucraina a primit o invitație oficială pentru summitul NATO care va avea loc la sfârșitul lunii iunie în orașul Haga. El a precizat că lipsa unei astfel de invitații ar fi fost interpretată ca un

Președintele Nicușor Dan închide seria de declarații la poartă: Miercuri, conferință de presă la COTROCENI

Gandul acum 22 minute
Președintele Nicușor Dan închide seria de declarații la poartă și anunță că miercuri va susține o conferință de presă pentru a prezenta stadiul consultărilor în vederea formării noului guvern. ”Mâine o să fie o conferință pe care nu am mai făcut-o d

SuperLiga: Cine este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

HotNews acum o ora
Antrenorul Liviu Ciobotariu a semnat cu FC Petrolul Ploieşti, un contract valabil pentru următorii doi ani, anunță News.ro. Fostul internaţional va conduce primul antrenament al „lupilor” pe data de 9 iunie, atunci când este programată reunirea lotu

Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, vine în România într-o vizită oficială

Ziua Constanta acum 4 ore
Regele Spaniei, Felipe al VI-lea, va efectua o vizită oficială în România săptămâna viitoare, pe data de 10 iunie. El va fi primit de către președintele României, Nicușor Dan, iar după o primă întâlnire oficială vor merge împreună la baza miliară de

CFR Călători a anunțat pe ce rută vor circula cele patru noi trenuri modernizate cu bani din PNRR

HotNews acum 4 ore
CFR Călători anunță că, începând din zilele de 3 și 4 iunie, vor circula pe ruta Brașov – București Nord – Constanța patru noi trenuri modernizate prin PNRR. Din 16 aprilie circulă primul astfel de tren modern, format din locomotivă + patru vagoane.

Primul troleibuz Bozankaya a ajuns la Timișoara

Timpolis acum o ora
La Timişoara a ajuns azi primul troleibuz Bozankaya, după 15 ani de la ultima achiziție de troleibuze făcută de Municipalitate. Noul vehicul este dotat cu sisteme de siguranță, aer condiționat, încălzire în scaune, internet wireless, prize pentru în

Descinderi la Spitalul Municipal Timișoara într-un dosar de ABUZ în serviciu

Gandul acum 2 ore
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au descins la Spitalul Municipal Timişoara, într-un dosar de abuz în serviciu. Două persoane vor fi duse la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Potrivit primelor informa

Roland Garros: Ştefan Horia Haita s-a calificat în turul trei la juniori

News.ro acum o ora
Sportivul Ştefan Horia Haita s-a calificat, marţi, în turul trei al probei de simplu juniori din cadrul turneului de la Roland Garros. Haita l-a învins pe americanul Noah Johnston, scor 2-6, 6-3, 6-4, în două ore şi trei minute. În faza următoare, j

Vremea

București
acum

31°
mar.

17°/31°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
vin.

19°/31°
Iasi
acum

30°
mar.

17°/31°
mie.

17°/27°
joi

17°/30°
vin.

18°/29°
Constanta
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

18°/24°
joi

18°/23°
vin.

18°/21°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

15°/29°
mie.

14°/27°
joi

17°/29°
vin.

18°/29°
Timisoara
acum

30°
mar.

17°/30°
mie.

17°/31°
joi

18°/32°
vin.

17°/31°