Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul Sibiului la UNESCO, gata în 2012

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Într-un răspuns oficial, făcut public ieri, reprezentanţii Ministerului Culturii şi Cultelor arată că refacerea dosarului Sibiului pentru Lista patrimoniului mondial UNESCO nu va putea fi realizată mai devreme de 2012.

CITEŞTE ŞI:

Candidatură comună Sibiu - Sighişoara pentru UNESCO

Sibiu: Se înfiinţează centru de resurse al Institutului European pentru Itinerarii Culturale

“Rescrierea acestui dosar, datorită complexităţii, dar şi a faptului că este necesară luarea unei decizii privind modul de promovare a acestuia, nu a putut fi terminată în timp util şi, prin urmare, nu va putea fi promovat decât în anul 2012. Este important de reţinut faptul că maniera de rescriere a dosarului trebuie corelată cu directivele operaţionale, cu Strategia globală a Comitetului patrimoniului mondial” se arată în documentul semnat de ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Cât priveşte decizia ca Sibiul să candideze alături de Mărginime sau împreună cu Sighişoara, Hunor spune că aşteaptă un răspuns ferm din partea autorităţilor locale. La dezbaterea publică pe această temă, din iulie, ministerul nu a avut reprezentanţi la Sibiu.

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Mai mulți rezerviști au cerut concedii de creștere a copilului pentru a fi mercenari în Congo

Wall-Street.ro acum o ora
Peste 460 de militari rezervişti, care provin din Ministerul Apărării Naţionale, au semnat, după trecerea în rezervă, contracte cu companii de securitate care au activat în Republica Democratică Congo, a informat MApN. Unii dintre aceștia au plecat

Ministerul Dezvoltării anunță reduceri majore de personal și reorganizări. Cseke Attila: „Economisim 22,6 milioane de lei pe an”

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunță schimbări majore în cadrul instituției pe care o conduce, inclusiv reorganizări și tăieri de posturi, ceea va duce la economisirea a 22,6 miliarde de lei anual.

CCR a respins definitiv contestația privind respingerea înregistrării candidaturii lui Călin Georgescu

Adevarul acum 25 minute
Curtea Constituțională a României a avut de soluționat miercuri, 2 aprilie, o contestație împotriva deciziei Biroului Electoral Central, care a respins candidatura la prezidențiale a lui Călin Georgescu.

UCM Reşiţa a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti

News.ro acum 46 minute
UCM Reşiţa, companie care fabrică hidroagregate şi echipamente hidromecanice, a intrat în faliment, a decis Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă, arată un anunţ transmis de Bursa de Valori Bucureşti (BVB). ”UCM Reşiţa SA informează publicul

Petre Roman, după ce a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei: „Este o prostie totală”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Petre Roman a declarat miercuri, după ce a aflat că a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei, alături de Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Gelu Voican-Voiculescu, Adrian Sârbu şi Miron Cozma pentru infracţiuni contra umanităţii, c

TikTok dezvăluie rețeaua de conturi false folosite în campania electorală din 2024. AUR și Călin Georgescu, principalii beneficiari

Gandul acum 49 minute
Rețeaua de socializare chneză TikTok a publicat un raport către Comisia Europeană în care susține că peste 27.000 de conturi false au fost folosite pentru a sprijini campania electorală a partidului AUR și a candidatului independent Călin Georgescu.

Un porc mistreț a fost văzut în centrul orașului Otopeni, lângă primărie și locuri de joacă pentru copii. Localnicii au fost avertizați prin RO-Alert să stea departe de animal

Ziare.com acum 21 minute
Locuitorii din oraşul Otopeni, situat lângă Bucureşti, au primit mesaj Ro-Alert, miercuri după-amiază, 2 aprilie, după ce un porc mistreţ a fost văzut în parcul central din oraş. Autorităţile din judeţul Ilfov au emis, miercuri după-amiază, un mesaj

Ministrul Justiției, despre Frații Tate- „Au înțeles să respecte jurisdicția românească“

Ziua Constanta acum o ora
Frații Tate au înțeles să respecte jurisdicția românească și dacă nu făceau acest lucru, exista riscul foarte serios să se modifice măsura preventivă, a declarat miercuri. Declarația îi aparține Ministrului Justiției, Radu Marinescu, care, întrebat

Marea Britanie a sancționat o rețea din Republica Moldova operată de Ilan Șor, acuzată de interferențe electorale

Adevarul acum 33 minute
Marea Britanie a sancționat miercuri, 2 aprilie, o rețea pe care a prezentat-o drept pro-rusă din Republica Moldova, acuzată că a încercat să destabilizeze democrația din țara de peste Prut.

Val Kilmer, o viață dedicată artei, marcată de o luptă continuă cu boala. Povestea dramatică a actorului din Top Gun și Batman Forever

Libertatea acum 5 ore
Val Kilmer a fost unul dintre cei mai carismatici actori ai generației sale, fiind cunoscut atât pentru talentul său extraordinar, cât și pentru rolurile iconice din filme ca „Top Gun”, „The Doors” sau „Batman Forever”. Cu o carieră plină de realiză

Vremea

București
acum

16°
mie.

9°/16°
joi

7°/13°
vin.

8°/13°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

10°
mie.

9°/11°
joi

7°/12°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/19°
Constanta
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/13°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

7°/13°
joi

6°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

3°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

7°/13°
vin.

6°/16°
sâm.

6°/17°