La rândul lor, cei doi tineri bătuţi s-au ales cu dosar pentru ultraj.Cazul prezentat de „Adevărul de Seară” Alexandria, în care doi tineri din Roşiorii de Vede reclamau faptul că au fost bătuţi de poliţişti a făcut obiectul unei anchete a Biroului de control al IPJ.
Deşi cei doi tineri bătuţi nu depuseseră plângere împotriva poliţiştilor, conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Teleorman a dispus biroului de control să înceapă o anchetă. “Au fost audiaţi poliţişti, jandarmi, dar şi martori care au asistat în noaptea respectivă la eveniment. Totodată, au fost chemaţi la audieri şi cei doi tineri, care susţin că au fost bătuţi. În urma acestor declaraţii, Biroul de control, a întocmit două dosare penale, unul pentru «purtare abuzivă», împotriva poliţiştilor, deoarece unul dintre martori susţine poziţia tinerilor bătuţi şi unul pentru «ultraj», în urma unei plângeri depuse de oamenii legii. Am înaintat dosarele la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede”, a spus purtătorul de cuvânt al IPJ, Scms. Adrian Ilicea.
Părerile sunt împărţite
La procurori nu a ajuns decât un dosar. “La noi nu este înregistrat decât dosarul pentru ultraj. Dacă poliţia a trimis prin curierat dosarul pentru purtare abuzivă, acesta va ajunge abia miercuri, pentru că noi primim curierat doar odată pe săptămână. Procurorul care va primi dosarul va face cercetări şi tocmai după aceea, se va dispune dacă se începe sau nu urmărirea penală“, a spus pentru “Adevărul de Seară”, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roşiorii de Vede, Marian Anca.
Baldovin nu ştia nimic de plângerea făcută împotriva sa. “Am fost chemat la inspectorat să dau declaraţie şi am spus ce s-a întâmplat în noaptea aia şi cum ne-au bătut agenţii de poliţie Iulian Traşcă şi Daniel Petrescu. Auzisem că vor să îmi facă dosar penal, dar nu ştiam pentru ce. În primul