Există două probe de foc prin care e obligată să treacă orice nouă istorie literară. Una e felul în care sunt trataţi autorii „canonici" (ca să nu spun clasici), iar a doua locul acordat vedetelor contemporane. In funcţie de aceste două puncte de maximă sensibilitate se stabileşte ierarhia, acea eternă sursă de conflicte între generaţii, personalităţi şi curente.

Din acest punct de vedere, Greil Marcus şi Werner Sollors au ales o stratagemă şireată: au împins în prim plan America. Privirea critică se focalizează mai puţin pe creaţiile ca atare (deşi foarte multe sunt tratate individual, în medalioane atent conturate critic), cât pe amprenta uriaşă pe care scrie „Made in America": „Accentul cade pe acele lucruri care au fost create în America, pentru ea sau datorită ei: poeme, romane, piese şi eseuri, dar şi hărţi, istorii şi jurnale de călătorie, predici şi tratate religioase, cuvântări publice şi scrisori private, polemici politice, cuvântări şi dezbateri, decizii ale Curţii Supreme, istorii literare şi critice, cântece folk, reviste, spectacole dramatice, blues, filozofie, pictură şi monumente, jazz, memoriale de război, muzee, cluburi ale cărţii, fotografii, benzi desenate şi cărţi cu desene, muzică country, filme, radio, rock and roll, desene animate, muzicaluri şi hip-hop."

E prima oară când o istorie a creaţiilor literare are graniţe atât de permisive, când baierele pungii par mai largi decât punga însăşi! Marele avantaj e că, în felul acesta, stridenţele sunt estompate, disonanţele devin parte a discursului şi subiectivismele sunt absorbite de Marea Structură. Gândul din spatele fiecărui eseu (insist asupra formulei alese de editori) este umanizarea discursului literar şi, atunci când e posibil, asumarea unei perspective subiective. Ambele situaţii sunt frecvent întâlnite. Capitolul „5 august 1850. Un grup de scriitori cheflii ur