Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ultimul bordei de oraş este în Giurgiu

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Soţii Maria şi Mihai Ciobanu din Giurgiu locuiesc, de 20 de ani, într-o căsuţă construită în 1884. Locuinţa are o cameră, o bucătărie mică şi un hol. Actualii proprietari au cumpărat bordeiul în 1990 de la o bătrână care intra în casă printr‑un tobogan de pământ.

FOTO Cum se trăieşte în ultimul bordei din România

Bordeie preistorice descoperite la Ardud

Cum trăiau dacii la Ţaga

Au trecut mai mult de 120 de ani de când a fost construit, şi cu toate acestea rezistă. Bordeiul de la numărul 69, pe strada Tudor Vladimirescu din Giurgiu este locuit, de 20 de ani, de soţii Maria şi Mihai Ciobanu. Din afara curţii nu poate fi zărită nicio fereastră, singura existentă fiind la mai putin de douăzeci de centimetri de sol.

Se intra pe „tobogan"

Bordeiul a fost transmis, în timp, la trei generaţii, iar structura lui nu a suferit modificări majore. Soţii Ciobanu au constuit doar câteva trepte care să intre uşor în locuinţă, pentru că, iniţial, se pătrundea pe un soi de tobogan din pământ. De câţiva ani, au tras curent electric şi au adus un televizor.

Feriţi de frig şi caniculă

Jumătate dintre pereţii casei sunt în pământ şi jumătate la suprafaţă, iar asta îi avantajează pe proprietari, indiferent de anotimp. „Chiar dacă vara e caniculă, e suficient să punem o bucată de hârtie în geam şi e răcoare toată ziua de-ţi îngheaţă şi picioarele. Iar iarna nu e frig deloc", explică Maria Ciobanu.

Bordeiul are în componenţă doar două cămăruţe şi un hol. Într-una dintre acestea, în care acum funcţionează bucătăria, exista la începutul construcţiei o vatră şi un pat de pământ, care între timp au fost dărâmate.

N-a putut fi demolat

Mihai şi Maria Ciobanu sunt mândri de bordeiul lor

Deşi în spatele bordeiului cei doi pensionari în vârstă de 76 de ani şi-au ridicat o căsuţă, locuiesc tot

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 10 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 4 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 2 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 5 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 11 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 4 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 5 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

dum.

0°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-6°
dum.

-6°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°