Cum Maftei nu e convins să facă pasul spre Dinamo, aşteptînd şi alte oferte, "cîinii" tratează să-l aducă azi pe internaţionalul de tineret Chiricheş, de la Pandurii.
Tratativele dintre Dinamo şi Vasile Maftei au intrat în impas în ultimele 24 de ore. "Cîinii" nu se înţeleg cu fotbalistul asupra detaliilor financiare. Aşa că, spre seară, roş-albii au pus în aplicare planul secund, iar astăzi vor trata direct cu Pandurii transferul lui Vlad Chiricheş, internaţional de tineret care joacă şi stoper, şi fundaş stînga. Fotbalistul de 20 de ani a fost chemat de către Răzvan Lucescu şi la ultima acţiune a primei reprezentative, participînd la antrenamente, întrucît selecţionerul îl consideră un tînăr de viitor. Chiricheş ar costa în jur de 200.000 de euro, în contul unei părţi din banii pe care gorjenii îi datorează roş-albilor.
"Bursucul" şi Zenga trag de Maftei
Ieri s-a negociat direct cu Maftei, dar aseară şansele păreau destul de reduse ca să se mai facă afacerea. Roş-albii i-au propus un salariu maxim de 10.000 de euro, cu bonusuri, iar fostul rapidist a refuzat, mai ales că Dinu Gheorghe îl ademeneşte să revină în Giuleşti. Dumitru Bucşaru l-a sfătuit în repetate rînduri pe Maftei să accepte oferta lui Dinamo, singura concretă. "A început să facă licitaţie cu noi şi cu Rapid. Mingea e în terenul lui, acum el trebuie să decidă", au spus ieri roş-albii. Maftei are cîteva propuneri şi din străinătate, Kuban, echipa lui Dan Petrescu, şi Al Nassr, formaţia lui Walter Zenga, fiind interesate de serviciile sale.
"Nu mi-au luat minţile"
Fundaşul nu e hotărît asupra viitorului său: "Am vorbit cu şefii de la Dinamo, mi-au făcut o propunere, o să mă mai gîndesc. Nu este o ofertă care să-mi fi luat minţile, tocmai de aceea nu mă grăbesc să dau un răspuns, fiindcă nu ştiu dacă este bine sau nu să fac acest pas. Am şi ceva de