15 din cele 30 de grădiniţe cu program normal din Piteşti funcţionează la parterele blocurilor şi nu au fost autorizate decât temporar de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică
Inspectorii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică nu au dat autorizaţii sanitare pentru 15 grădiniţe cu program normal, dintr-un total de 30 câte sunt în Piteşti. Unităţile cu pricina funcţionează la parterul blocurilor din zonele: Popa Şapcă, Viilor, Exerciţiu, Găvana, Prundu şi Tudor Vladimirescu. Ele au primit un aviz provizoriu din partea DSP tocmai pentru ca cei peste 300 de copii care au fost înscrişi aici să nu fie afectaţi.
Prea mici pentru a fi autorizate
„Sunt 15 grădiniţe cu program normal care nu îndeplinesc condiţiile igienico-sanitare, pentru că nu au mai fost modernizate. Dar marea problemă, pentru care nu le-am putut da autorizaţii este spaţiul. Conform legii, pentru fiecare copil ar trebui să fie un spaţiu de cinci metri cubi. Ori dacă unele au 100 de metri pătraţi, nu putem autoriza decât pentru 20, dar sunt mai multe grupe, iar numărul copiilor din aceste grădiniţe ajunge şi la 60 sau chiar 100. Practic nu sunt condiţii bune pentru micuţi”, explică dr. Anca Alexandrescu, director coordonator al DSP Argeş.
Fiind conştientă de faptul că aceste grădiniţe nu sunt tocmai un loc propice pentru educaţia celor mici, din cauza înghesuielii, Primăria Piteşti a început să mute din ele către cele mai apropiate unităţi şcolare.
„Am mutat din ele chiar de curând două care funcţionau la parterul unor blocuri din Trivale şi vrem ca anul care vine să reuşim să le mutăm pe majoritatea. Am găsit spaţii în atelierele unor şcoli, pe care le reabilităm pentru a le oferi micuţilor condiţii bune. Va fi greu, mai ales că este criză, dar noi ne străduim”, spune Liliana Gagiu, viceprimar al municipiului Piteşti.