Ai nevoie de un sfat la una dintre problemele tale medicale? Scrie-ne pe adresa redacţiei sau trimite-ne un e-mail şi, în scurt timp, vei primi răspuns de la unul dintre specialiştii noştri. Găseşti răspunsul la întrebările tale şi pe www.adevarul.ro, la secţiunea «Sănătate»
Am 35 de ani şi de la vârsta de 11 ani am o problemă de sănătate care s-a acutizat. Mai exact, am fost atins pe organele genitale cu o cremă şi de atunci mă gândesc tot timpul la sex şi am apelat la masturbare. Apoi am început o relaţie cu o fată şi dorinţa s-a accentuat. Şi aşa am rămas până acum. Ce mă sfătuiţi să fac? Ce tratament să urmez? Am consultat mai mulţi medici, printre care şi un psihiatru, dar am făcut depresie din cauza pastilelor, iar problema nu s-a rezolvat. Am apelat şi la diverse terapii alternative, care mai rău mi-au făcut. Mă gândeam să fac laserterapie la Bucureşti şi o terapie de tehnologie 3D. Aş putea beneficia de aceste tratamente prin Ministerul Sănătăţii? Paul, Baia Mare
Lena Rusti
psiholog
psihoterapeut
Drepturile dvs. medicale depind de asigurarea de sănătate pe care o aveţi şi de resursele spitalelor de stat. O altă variantă este să căutaţi o sponsorizare. Însă acest lucru nu va însemna în niciun fel rezolvarea problemei. Ceea ce aşteptaţi dvs. este ca altcineva să vină şi să facă ceva cu viaţa dvs., astfel încât să vă simţiţi mai bine. Iar acest lucru nu se va întâmpla dacă nu vă creaţi şi dvs. în interior disponibilitatea de a vă ajuta. O colaborare cu un psihiatru şi cu un psihoterapeut, împreună cu efortul dvs. de a face o schimbare semnificativă în viaţă, este ceea ce vă poate ajuta. Acum sunteţi probabil izolat de propria boală şi sunteţi concentrat doar asupra ei. Dacă doar asta faceţi, cum să îi daţi voie să dispară?
«Ce remedii tratează amenoreea?»
Timp de mai mulţi ani am urmat un tratament cu anticoncepţi