- Robert Louis Stevenson nu mai este un nume des vehiculat prin lumea literară. Are un anume prestigiu academic şi locul lui în ierarhiile anglo-saxone, dar este mult mai des pomenit şi popular, cumva datorită adaptărilor pentru scenă şi ecranizărilor făcute. Atît Comoara din insulă, cît mai ales Straniul caz al doctorului Jekill şi al domnului Hyde (Editura Saeculum Vizual, 2010) au beneficiat de multe şi variate transpuneri cinematografice. Unde găsim nume de mari regizori (Ruben Mamoulian, Zukor), iar în rolurile principale, monştri sacri ai scenei şi ai ecranului, precum Jean Louis Barrault, John Barrymore sau inegalabilii Spencer Tracy şi Ingrid Bergman, într-o versiune din 1941. De care ne amintim şi noi pentru naturaleţea, firescul şi emoţia cu care cumpăneau fiecare secvenţă din filmul văzut la Cinemateca bucureşteană, în plin regim comunist. Ni se pare binevenită lansarea pe piaţa românească a acestei povestiri, cunoscute multora dintre noi, doar pe văzute, şi nu pe citite. În consecinţă, la o lectură fugară care ne-a prins (traducerea volumului şi prefaţa sînt semnate de un misterios şi atent la detalii traducător numit Agop Bezerian), putem mărturisi că textul lui Stevenson îşi merită celebritatea. Naraţiunea unde Dr. Jekill şi Mr. Hyde vor să simbolizeze Binele şi Răul înfrăţite, aglutinate într-o singură fiinţă, se consumă într-o Londră plină de ceţuri şi mistere. Falsă naraţiune poliţistă, vag proză psihologico-moralistă, bune piste pentru variaţii horror, textul este o mică bijuterie literară. Mai ales pentru tinerii de azi, dedulciţi deja la secvenţe hard şi strîmbînd din nas dacă eroii se sărută doar pe obraz şi nu curge şi sînge. O proză de calitate, care merită recuperată şi de cititorii români. Volumaşul mai conţine şi proza Markheim, în acelaşi registru şi avînd aceeaşi tramă epică. - O reală-reală surpriză-surpriză – povestea cu Dr. Jekil