Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vaslui: Se reiau lucrările de renovare la Palatul Copiilor

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Oficialii Ministerului Educaţiei au anunţat că au trimis bani pentru modernizarea instituţiei. Şantierul se va redeschide la începutul săptămânii următoare, dar constructorul nu ştie încă ce sumă i-a fost repartizată.

Lucrările de reabilitare au fost sistate în vara anului trecut, din lipsă de fonduri. „Am fost informaţi că ni s-au alocat bani pentru continuarea lucrărilor de consolidare şi reabilitare a clădirii. Am anunţat constructorul, care ne-a informat că de luni se redeschide şantierul şi vom stabili de comun acord care sunt lucrările urgente de efectuat“, a precizat Elena Nistoroschi, directorul Palatului Copiilor Vaslui.

Potrivit afirmaţiilor acesteia, priorităţile sunt finalizarea părţii de sud a clădirii, unde există cinci încăperi la care s-a lucrat, şi consolidarea laturii de nord a instituţiei şi a acoperişului. Proiectul de refacere a Palatului Copiilor, început în anul 2008, costă 4,34 milioane de lei, fără TVA, şi are ca termen final de execuţie 25 februarie 2012.

Cercuri noi pentru copii

Firma care se ocupă de renovarea lăcaşului din Vaslui, Impex Romcatel, a primit doar 1,1 milioane de lei şi mai are de recuperat încă 1,4 milioane de lei. Neplătiţi, constructorii au sistat lucrul şi au dat în judecată instituţia pentru recuperarea datoriilor. În această clădire îşi desfăşoară activitatea 20 de cercuri, unde învaţă aproximativ 2.000 de copii. Ca şi noutate, anul acesta, micuţii şcolari se vor putea înscrie la două cercuri noi.

„Am primit două norme în plus de la Minister, unul de muzică instrumentală chitară şi un cerc pentru prietenii pompierilor, activitate care va fi utilă pentru informarea copiilor cu privire la modul în care se pot stinge incendiile“, a mai menţionat Elena Nistoroschi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°