Vreme de trei zile am fost inamicul public numărul unu. Pus la zid, judecat de toată lumea, anatemizat, arătat cu degetul, scuipat, desfiinţat, terfelit, lipsit de orice talent literar, găsit fără umor, ba chiar şi agramat. Oameni pe care nu i-am văzut niciodată, care nici măcar nu-mi ştiu numele corect, care nu au citit nici un rînd din textele mele literare au devenit specialişti în creaţia mea şi au şi dat verdictul: autorul nu există, este nul. Premiile literare serioase nici nu au fost luate în seamă. Activitatea mea la Caţavencu, de la înfiinţare şi pînă azi a fost catalogată în fel şi chip şi declarată sub standard. Emisiunile realizate de mine au primit eticheta de sub-producţii. Activitatea mea din spaţiul public a fost anulată, valorile în care cred, beştelite. Ca şi cînd aş fi comis o crimă. Oameni pe care-i credeam de caracter s-au dovedit că nu sînt. Alţii, pe care i-am ajutat, au ţinut să-mi demonstreze că nici o faptă bună nu rămîne nepedepsită. Ura, invidia şi frustrarea au defilat prin media românească arătîndu-mă cu degetul.
Se spune că tot ceea ce nu te omoară te întăreşte. Nu, n-am murit. Ba chiar mă simt bine. Mai ales că, acum, de ieri de la prînz, marii ziarişti ai naţiei au încetat să mă mai pună la zid ca Inamicul Public Numărul Unu pentru că sînt ocupaţi să-l apere pe Amicul Public Numărul Unu.
Şi totuşi, nişte oameni au scris contra valului. Le mulţumesc lui PAH, Rareş, Tavi şi Liviu. Supriza vine de la Mihai Goţiu la care mă aşteptam să scrie dimpotrivă. Le mulţumesc şi celor care m-au sunat, mi-au scris SMS-uri sau e-mailuri de felicitare. Mă simt onorat să am astfel de prieteni. Şi liniştit, cumva, cînd văd ce duşmani mi-am descoperit în ultimele trei zile! Mai ales ei îmi confirmă că sînt de partea bună a lucrurilor!
Vreme de trei zile am fost inamicul public numărul unu. Pus la zid, judecat de toată lumea, anatemiz
