Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama: Progresele inregistrate in procesul de relansare economica au fost "dureros de lente"

Publicat in HotNews, vineri 10 septembrie 2010 ·

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, a afirmat vineri ca progresele inregistrate in procesul de relansare economica au fost "dureros de lente" si i-a acuzat pe republicani ca "tin prizoniera clasa de mijloc", in prima conferinta oficiala de presa pe care a sustinut-o din luna mai, relateaza AFP.

"Chiar daca economia creste iar (...) gaura lasata de recesiune este uriasa. Progresele au fost dureros de lente", a spus el, citat de Reuters. Intr-o incercare de a atenua perspectivele sumbre ale democratilor in alegerile partiale din toamna acestui an, Obama a reafirmat ca politicile aplicate de republicani sub conducerea predecesorului sau George W. Bush au condus "la o criza financiara si la o teribila recesiune cu care ne luptam si astazi".

Presedintele SUA a recunoscut ca alegatorii ar putea sa-i atribuie lui responsabilitatea lentorii relansarii economice, la alegerile de la jumatatea mandatului.

"Pentru ca sunt presedinte, si pentru ca democratii controleaza Camera reprezentantilor si Senatul, intelegem cand oamenii intreaba: 'Ce ati facut?'", a spus Barack Obama.

"Nu este nicio indoiala asupra faptului ca tot ceea ce incercam sa facem este conceput pentru relansarea economica si crearea de locuri de munca suplimentare in economie. Inteleg prin aceasta ca este prioritatea noastra", a afirmat el.

Obama pledeaza pentru prelungirea moratoriului colonizarii israeliene

In aceeasi conferinta, Barack Obama a cerut Israelului sa inghete procesul de colonizare si a afirmat ca negocierile reprezinta singura cale de a aduce pacea in Orientul Mijlociu.

Primul "mar al discordiei", asa cum l-a denumit liderul american, este finalizarea programului de inghetare partiala a colonizarii evreiesti, in 26 septembrie.

Palestinienii au avertizat ca o astfel de decizie va insemna sfarsitul dialogului direct

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav pe autostrada A1, cu doi morți și un rănit (foto)

Press Alert acum o ora
< div class="wp-block-image">

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană / Gruparea Hezbollah confirmă moartea lui Nasrallah / Un alt membru important al grupării a fost ucis

Mediafax acum 3 ore
Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, informează IDF (armata israeliană), conform CNBC. În cursul zilei de sâmbătă, gruparea Hezbollah a confirmat moartea liderului Hassan Nasrallah. Un alt membru important al Hezbollah, Has

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 6 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Au ucis un bărbat deoarece „deranja tomberoanele”. Mamă și fiu, după gratii

Ziare.com acum 54 minute
Un bărbat de 42 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, iar mama sa este cercetată în libertate după ce au lovit și lăsat inconștient un alt bărbat pe o stradă din Sectorul 5. El a fost dus la spital după ce o martoră a incidentulu

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 5 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

Simona Halep participă şi la turneul WTA 125 din Hong Kong: “Voi reveni pe teren mai repede decât vă aşteptaţi - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a anunţat, într-un filmuleţ postat de organizatori în social media, că va participa la turneul de categoria WTA 125 din Hong Kong, care începe luni. "M-am gândit că astăzi este o zi grozavă să anunţ vestea bună că voi r

[VIDEO] Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a deschis anul universitar 2024-2025

Arad24.net acum 4 ore
Sâmbătă, 28 septembrie, pe scena Palatului Cultural din Arad, rectorul universității, conf. univ. dr. Teodor Cilan, alături de echipa de prorectori și decanii celor 9 facultăți, au anunțat deschiderea noului an academic 2024-2025 al Universității „A

Tudor Giurgiu, la TIFF Oradea: Un film cu Nadia Comăneci, pentru 2026, la 50 de ani de la Olimpiada din Montreal

G4Media acum 2 ore
Regizorul Tudor Giurgiu a afirmat, sâmbătă seara, la Oradea, că ar dori să realizeze un film documentar despre Nadia Comăneci pe care să-l lanseze în 2026, la 50 de ani de la momentul istoric al Olimpiadei de la Montreal, transmite Agerpres. „Între

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Vremea

București
acum

20°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
mie.

11°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
mie.

7°/18°
Constanta
acum

20°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
mie.

12°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

9°/16°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
mie.

7°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/15°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°
mie.

9°/20°