Până acum, despre Daniel D. Marin antologatorul s-a scris în două feluri: civilizat pe de-o parte, panicarard pe de alta. (Verdictul n-are importanţă, ce contează e atitudinea. Lui Paul Cernat i-a plăcut în linii mari volumul, lui Marius Chivu nu, dar ambii au rămas consecvenţi urbanităţii care-i caracterizează. Regret, în schimb, că un om de care mă leagă o veche admiraţie, actualmente redactor al „Observatorului cultural", a sărit calul.
Şi, că l-a sărit, n-ar fi nimic la urma urmei, dar a făcut-o cu virtuozitate şi insistenţă de războinic cazac.) Nu mai trebuie să spun spre ce tip de discurs înclin. Comentariul de carte e un joc pe care nu-l poţi practica dacă ai nervii fragili.
Sigur, antologia realizată de Daniel D. Marin e un proiect ratat. În primul rând din cauza lipsei de autoritate intelectuală a lui Daniel D. Marin însuşi. Faptul că, din motive pe care nu le discut, patru dintre cei mai importanţi poeţi tineri (Marius Ianuş, Dan Sociu, Claudiu Komartin şi Elena Vlădăreanu) au refuzat prezenţa în volum, exact asta denotă. Fără gust literar, se mai pot face antologii.(Situaţia celei întocmite de Marin Mincu.) Fără credibilitate însă, nici vorbă. Dacă ar fi înţeles asta la timp şi s-ar fi oprit, autorul Poeziei antiutopice ar fi avut numai de câştigat. În loc să se includă pe sine în prezenta selecţie, ar fi putut aştepta ca un critic serios s-o facă, la un moment dat.
Nu ştiu ce pregătire filologică are Daniel D. Marin. Nota biografică păstrează tăcerea în privinţa aceasta. (Deşi, la cum e redactată, eu unul sunt edificat.) Inventarul său de concepte pare a fi de provenienţă orală. De altminteri, prima frază a Argumentului minuscul care precedă culegerea n-are nici un pic de logică: „Dacă la 5 ani de la apariţia pentru prima dată a formulei Generaţia 2000 (a se vedea volumul de debut al lui Marius Ianuş, Manifest a
