S-au scremut muntii, au iesit artistii in strada, au ajuns sa ameninte cu greva fiscala, a fost nevoie de cozi, injuraturi si cantece parodice pentru ca guvernul sa inteleaga doua adevaruri simple: normele de aplicare a unei reglementari nu pot contrazice reglementarea insasi si drumul cel mai scurt este net preferabil celui mai lung.
Asa se face ca mintea de pe urma a impus, pana la urma, revenirea la formula intitiala in privinta colectarii contributiilor sociale pentru cei care incaseaza drepturi de autor. Ele vor fi retinute la sursa, exact cum este si era retinut si pana acum impozitul pentru aceste sume.
Ma intreb cum ar fi fost daca acest lucru s-ar fi intamplat de la inceput. N-am mai fi avut cozile infernale de la Casele de Pensii, mii de oameni nu si-ar mai fi pierdut timpul si nu s-ar mai fi enervat crunt, televiziunile ostile guvernarii n-ar fi avut un subiectul ideal si justificat pe deasupra de atac, iar premierul si fostii ministri ai Muncii si Finanatelor n-ar fi avut ocazia unei ingrozitoare caderi in penibil, dar si a unei demonstratii de autism si aroganta. De fapt, singurul lucru rau ar fi fost neaparitia unui delicios cantecel al trupei Taxi.
Modificarea adoptata de guvern si scuzele pentru cozile, pe care Emil Boc nu le vedea, rostite de noul ministru al Finantelor nu fac decat sa arate cat de stupida a fost situatia in care ne-am aflat degeaba vreme de cateva saptamani de zgomot si furie. Din nefericire, povestea acestei reglementari este emblematica pentru procesul de legiferare, mereu pe genunchi si mereu la intamplare, din Romania, mai ales in ultima perioada, dar nu numai. Cu legea salarizarii unice in sistemul bugetar cum a fost?
A fost elaborata in regim de maxima urgenta, in ultima clipa inainte de data limita impusa de intelegerea cu FMI. Ierarhizarea pe care a impus-o a provocat tensiuni
