Nu ştim dacă în acea seară de început de septembrie, într-o locantă de la ţărmul Mării Negre, şeful Statului român a dansat şi acest faimos tango. Făcea furori printre bunicii şi părinţii noştri, înainte de WW2, chiar şi după, şi a rămas pînă şi astăzi unul dintre cele mai cunoscute tangouri din istoria genului. Poate cel mai-cel mai. Există splendide pagini despre tango şi în Borges, şi în Cortázar şi în alte numeroase lucrări literare. Sau imagini minunate în Sunset Boulevard. Ca şi faimoase interpretări-înregistrări, de la Gardel pînă la Micşunica Gheorghiu, care cînta de mama focului prin anii ’60, la restaurantul cazinoului din Constanţa, refăcut după război cu concursul deţinuţilor politici aduşi special de la Canal. Se ştie mai puţin, se uită. Asta e. Morţii cu morţii, viii cu viii. Prietenii ştiu de ce şi pentru cine. Muzica şi dansul fac omul să se simtă bine. Frumoasă-i viaţa, mama ei de viaţă! În concediu, la munte şi pe litoral sau dacă ieşim în oraş cu consoarta sau prietenii. Viaţa e oricum, frumoasă, păi nu? Şi pe uscat şi pe mare, chestia e să ţinem capul sus şi să nu-l ţinem plecat. Bine spus. Bine întors din vorbe şi inimă. Adînc. Cine a vorbit despre „capul sus“? O să precizăm, să nu ne grăbim, mai la vale.

Unde batem? Vinerea trecută, pe 3 septembrie, în anul de graţie 2010, la 12 trecute fix, şase noi miniştri ai Guvernului României, condus de indimenticabilul şi inubliabilul Emil Boc, au poposit la Palatul Prezidenţial Cotroceni. Remanierea Guvernului, mult aşteptată şi trăncănită în fel şi chip, avea în sfîrşit loc. Rapid, şi fără sincope, conform procedurilor legale. Astfel că, printr-o scurtă ceremonie de învestire şi depunere a jurămîntului, noii miniştri aveau să intre în cozonac. Dacă îşi doreau doar pîine, rămâneau unde erau, la locurile lor. Dar aşa, datoria faţă de Neam şi Ţară i-a obligat pe alţi şase membri, mai mul