Primul Festival Plopstock ce se va organiza la Satu Mare are loc sâmbăta de la ora 19.00 în faţa berăriei „Fântâna cu bere”. Iniţiatorul evenimentului este tânărul muzician sătmărean Mihai Antonescu, componentul trupei de rock Majestic. Evenimentul are ca scop promovarea curăţeniei în oraş.
„Numele festivalului vine de la locaţia unde acesta se va desfăşura, în faţa berăriei Fântâna cu bere, scena fiind ampalsată între doi plopi. Nu doresc să organizez un simplu festival de concerte rock, ci aş vrea să promovăm în rândul sătmărenilor ideea de a curăţa şi de a menţine curat oraşul nostru, în special în spaţiile verzi”, spune Mihai Antonescu, organizator.
În cadrul festivalului, ce va avea loc în aer liber, vor concerta trei trupe locale: Majestic, Crimson şi Stand Alone, toate abordând stilul rock. Tot în cadrul acestui festival, una din trupele invitate, Stand Alone, îşi va lansa oficial şi primul album intitulat „New era”, ce conţine 10 piese.
Intrarea spectatorilor va fi gratuită, iar în caz de vreme ploioasă, concertele se vor ţine în incinta berăriei.