Albalact, cel mai mare producător independent de lactate, a investit 500.000 de euro pentru a realiza rebrandingul Zuzu, cel mai vândut brand din portofoliul companiei. "Zuzu avea nevoie de acest rebranding, deoarece pentru a fi un brand credibil trebuia să treacă printr-un proces de maturizare.
În plus, am vrut să menţinem brandul în poziţia de lider pe piaţa laptelui şi să creştem vânzările pe celelalte categorii pe care este prezent, precum şi notorietatea brandului", a declarat Cristina Miclea, directorul de marketing al companiei, fără a dezvălui însă care era notorietatea brandului înainte de rebranding. Ea a adăugat că Zuzu asigură 40% din vânzările companiei din Alba, care s-au ridicat anul trecut la 53 mil. euro. Astfel, potrivit estimărilor ZF, Zuzu a înregistrat anul trecut vânzări de peste 21 mil. euro. Aceasta este cea de-a doua investiţie în rebranding realizată de Albalact anul acesta, după ce a alocat 300.000 de euro mărcii Rarăul. Zuzu deţine în prezent o cotă de piaţă de peste 30% din piaţa laptelui pasteurizat şi de 20% din întreaga categorie a laptelui, estimată la aproximativ 100 mil. euro, potrivit datelor companiei. "Vrem să câştigăm unul sau două procente din piaţa laptelui până la finalul anului", a completat Miclea. Brandul din portofoliul Albalact concurează cu mărci precum Napolact, Milli, LaDorna, Danone sau Brailact.
Albalact, cel mai mare producător independent de lactate, a investit 500.000 de euro pentru a realiza rebrandingul Zuzu, cel mai vândut brand din portofoliul companiei. "Zuzu avea nevoie de acest rebranding, deoarece pentru a fi un brand credibil trebuia să treacă printr-un proces de maturizare.
În plus, am vrut să menţinem brandul în poziţia de lider pe piaţa laptelui şi să creştem vânzările pe celelalte categorii pe care este prezent, precum şi notorietatea brandului", a declarat Crist