Cu cîteva săptămîni în urmă a apărut în Ţările de Jos, în cotidianul central De Volkskrant, cu un tiraj de aproape 300.000 de exemplare, un interviu cu scriitorul Mircea Cărtărescu. Unul dintre motive este fără îndoială traducerea recentă în limba neerlandeză a primului volum din trilogia Orbitor, sub titlul De Wetenden („Ştiutorii", ca şi în cazul ediţiei germane). Traducerea, apărută la prestigioasa editură De Bezige Bij din Amsterdam, i se datorează lui Jan Willem Bos care, pe lîngă traduceri din importanţi scriitori români precum Norman Manea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, a mai tradus din opera cărtăresciană micro-romanul Travesti, în 1995, şi povestirea Arhitectul, în cadrul culegerii de proză Moderne Roemeense Verhalen, pe care a coordonat-o, apărută în 2008. Autorul interviului din Volkskrant este un alt cunoscător şi prieten al culturii române, jurnalistul Olaf Tempelman, autorul cărţii Roemeense lente (Primăvară românească) - o colecţie de instantanee ale tranziţiei româneşti, perfect recognoscibile, scrisă în urma unei şederi de peste două decenii în România. Poate şi din acest motiv autorul materialului a plasat un accent discret al discuţiei cu Mircea Cărtărescu pe o serie de constatări ale acestuia despre România şi Bucureşti.

Cunoscător al limbii române şi al realităţilor româneşti, Olaf Tempelman aduce precizări binevenite, de la aprecierea performanţei traducătorului de-a transpune în neerlandeză limba „explozivă, vaporoasă, virtuoasă" a scriitorului pînă la detalii despre epoca ceauşistă. În cîteva rînduri autorul interviului reia şi aprecieri ale criticii germane despre Orbitor, de pildă pe cea în care proza lui Cărtărescu e sintetizată astfel: un Proust în trecere prin filmele lui Kusturica.

Deşi, ca în orice interviu literar, primul plan îl ocupă discuţiile despre traiectoria literară a scriitorului - de la peri