În perioada de boom, marile companii căutau noi oportunităţi de investiţii. Europa Centrală şi de Est a părut o soluţie potrivită în condiţiile în care forţa de muncă era ieftină, economiile avansau într-un ritm mult mai alert decât în Vest, iar statele răsăritene, ieşite nu de mult de sub dominaţia comunistă, erau în căutare de investiţii şi erau dispuse să acorde facilităţi fiscale.
Între timp a izbucnit criza economică şi lucrurile au luat o altă turnură. Economiile est-europene au intrat în declin şi odată cu ele şi veniturile investitorilor străini. Se poate observa astfel o scădere a afacerilor în 2009 versus 2008, deşi ambii ani au fost ani de criză.
Declin, declin şi iar declin
Acest lucru este evident cu atât mai mult dacă analizăm poziţia celui mai mare producător de oţel, ArcelorMittal, ale cărui venituri au scăzut cu 45,4% anul trecut faţă de cel anterior, conform studiului privind cele mai mari companii din Est realizat de compania de audit Deloitte.
Grupul a obţinut de pe pieţele din Est venituri de doar 6,933 miliarde de euro în 2009, faţă de 12,709 miliarde de euro în anul precedent. Această evoluţie a condus la o schimbare a ierarhiei, astfel ArcelorMittal a pierdut patru poziţii, până pe locul opt.
Nici cei trei mari - Volkswagen, E.ON şi Metro - nu stau mai bine, fiecare dintre ei anunţând scăderi de peste 20% la capitolul venituri. Pe podium însă nu se observă modificări de poziţii.
Volkswagen, care deţine grupul ceh Skoda, rămâne cel mai important investitor din regiune, însă veniturile grupului au scăzut cu 24,9%, de la peste 22,5 mld. euro în 2008 la puţin sub 17 miliarde.
Tot o evoluţie negativă a suferit şi celălalt producător auto din top, Renault, proprietarul Dacia.
De această dată însă declinul a fost mai puţin abrupt, de 1,4%. Această evoluţie ilustrează faptul că piaţa auto a av