Dupa 4 ani de la lansarea pe piata lactatelor, Zuzu, unul dintre cele mai importante branduri din portofoliul Albalact, are incepand cu luna iulie haine noi. Motivul? O usoara maturizare a marcii, proiect in care producatorul de lactate va investi in acest an 500.000 de euro.
Brandul Zuzu a fost lansat pe piata la inceputul anului 2006, la momentul respectiv Albalact colaborand pe rand cu agentiile Brandient, MGT si Next Cap. In mai 2007, brandul detine o cota de piata de 15% pentru categoria lapte pasteurizat, iar un an mai tarziu Zuzu devenea lider pe piata laptelui.
“In anul 2006 piata laptelui din Romania promitea sa devina competitiva. Odata cu intrarea tarii noastre in Uniunea Europeana acest lucru s-a si intamplat, a existat o avalansa de branduri straine. Ulterior, odata cu instalarea crizei financiare puterea de cumparare a romanilor a inceput sa scada, insa consumatorii au demonstrat ca raman fideli calitatii. Acest rebranding aduce acele atribute rationale de care avea nevoie Zuzu, o anumita maturitate pe care brandul o necesita pentru a fi mai credibil”, declara Cristina Miclea, director de marketing Albalact.
Proiectul de rebranding a fost demarat in luna octombrie 2009, Albalact colaborand in acest sens cu agentia de consultanta BrandTailors.
“Am pornit de la intelegerea problemelor pe care Zuzu le avea in a mai atrage cota de piata aditionala. A urmat un studiu de brand, o cercetare calitativa timp de 2 luni si jumatate. In cadrul focus grupurilor pe care le-am organizat am aflat ca marca are potential de crestere insa este necesara o ajustare a tonului vocii”, sintetizeaza Beatrice Danis, managing partener BrandTailors.
Din cele 3 directii creative si 2 propuneri de strategie de brand propuse de agentie, Albalact a ales sa transforme penele care defineau pana acum ambalajul in petale si frunze. In plus, brandul be