Intâlnirea recentă dintre ANUC si primul ministru al României reprezintă din multe puncte de vedere un eveniment. Un eveniment adevărat si nu unul dintre acelea „fabricate" pe bandă rulantă de o mass-media captivată exclusiv de senzaţional.

Pentru prima oară, după multă vreme, un guvern şi-a recunoscut obligaţiile faţă de cultură. Îmi pare rău pentru contestatarii guvernului Boc, dar felul în care şi-a asumat responsabilitatea în materie de cultură îi face cinste. Ecourile în presă ale evenimentului au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire. Chiar unii dintre colegi noştri s-au arătat mai preocupaţi de cozile de la administraţia financiară (care puteau fi evitate nu numai printr-o mai bună comunicare dintre Ministerul Muncii şi contribuabili, dar şi printr-o simplă lectură a legii referitoare la drepturile de autor de către cei interesaţi) decât de faptul că, în plină criză, guvernul deblochează un milion de euro anual pentru subvenţionarea publicaţiilor culturale.

Ceea ce s-a înţeles în urma discuţiilor de miercuri 25 august a fost că patrimoniul naţional de mâine este cultura vie de astăzi. Şi că efortul financiar al statului este esenţial, deşi, raportat la alte cheltuieli, este derizoriu. În plus, că o mai eficientă aplicare a legii taxei de timbru şi o adaptare a legii sponsorizării la standardele europene pot salva de la dispariţie cultura vie, fără să fie nevoie de alte intervenţii ale statului. În sfârşit, a câştigat teren o atitudine nouă şi responsabilă faţă de cultură ca sursă importantă şi inepuizabilă de profit pentru ţară. Cu cheltuieli minime pe termen scurt se obţin câştiguri mari pe termen lung.

Cu câteva decenii în urmă, statul olandez a investit o sumă din buget pentru achiziţionarea unei mari părţi din opera lui Van Gogh în vederea constituirii Muzeului care îi poartă numele. Se ştie că marele pi