Nu se stie ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi aparut aceasta criza care a afectat in primul rand statele europene dezvoltate, considerate inexpugnabile si cu o economie capabila sa suporte orice presiuni.
De invidiat, cel putin pentru noi, erau si sistemele de protectie sociala, dar care in numai 2 ani au aratat ca nu sunt perfecte si ca economiile sunt pe cale sa se prabuseasca din cauza lor.
Nu este de mirare ca sub presiunea financiara guvernele au adoptat sau sunt pe cale sa adopte masuri drastice de austeritate si de reformare a sistemelor de munca, de ajutoare sociale si bineinteles a sistemului de pensii, care s-a dovedit a fi cel mai apasator pentru bugetele tot mai sarace.
Este si cazul Spaniei, considerata de romani noul El Dorado european, dar care in realitate este intr-o situatie critica, daca e sa luam in calcul ca este singura tara europeana unde somajul se mentine la 20%.
Dupa cum declara fostul ministru al Muncii, Jesus Caldera, guvernul spaniol a tinut cont in propunerea facuta si de longevitatea populatiei, care in perioada 1980-2000 a crescut in cazul barbatilor de la 70 de ani la 79, iar in cel al femeilor, de la 78 ani la 86, facand ca procentajul celor care au depasit 65 de ani sa se situeze la 18%.
Si cifrele continua sa ingrijoreze, pentru ca asa cum arata calculele specialistilor, in numai 10 ani, va urca la 21%.
In fata acestor date ingrijoratoare, guvernul Zapatero a propus reformarea sistemului de pensii, prelungind perioada de cotizare de la 15 ani la 20, dar si cresterea varstei de pensionare de la 65 la 67 de ani, dupa modelul altor state europene.
Din studiile realizate de compania de asigurari AXA, a reiesit ca daca reforma ar fi aprobata, viitori pensionari ar fi beneficiarii unei pensii de stat reduse cu o medie cuprinsa intre 17 si 25%, ajungand sa
