- Cultural - nr. 626 / 10 Septembrie, 2010 Daca acum cativa ani pe harta interesului turistic sau spiritual, localitatea Gambut aproape ca nu exista, din luna martie 2010, capata contur si consistenta. Dincolo de iesirea din anonimat, cu prilejul demararii Proiectului "Casa memoriala Sever Suciu” acest sat, uitat de lume si de conducatorii ei, isi recapata nu doar renumele si gloria, ci si locul binemeritat intre asezarile multiseculare ale patriei. Sa nu uitam ca prima atestare documentara este de la 1396, fapt ce demonstreaza existenta anterioara, si ca putine localitati din acest spatiu de traire, se pot mandri cu asemenea varsta. "Valea carpenului”, cum i se spunea Gambutului in vechime, a fost si a ramas un loc cu totul special, pentru un motiv care nu tine de acte de vitejie, desi au existat si acestea, dea lungul timpului. Daca ar fi sa amintim doar jerfa de sange in toate marile confruntari ale celor peste 500 de ani de existenta neantrerupta. Pana la rascoala lui Horea sunt putine consemnari ale faptelor de vitejie, dar aceasta devine un inceput cu o ascendenta uluitoare la 16 mai 1848, cand sunt impuscati cu cruzime, de garzile contelui Kemenyi, fara judecata, 21 de gambuteni, care erau vinovati doar pentru faptul ca au participat, alaturi de fratii lor din Transilvania, la Marea Adunare de la Blaj, din 13-15 mai 1848. La distanta de un secol si jumatate, prin grija distinsului profesor Trif Sevastian, fiul al locului, se cunoaste, in sfarsit, numele lor si va fi ridicat un Monument de cinstire, dupa un proiect realizat de marele sculptor Sever Suciu. Sofronie din Cioara, la trecerea prin acest sat, avea sa exclame: "Gambutenii nu pot fi dezradacinati, pentru ca au radacinile atat de adanci, incat si izvoarele ar seca in clipa aceea, iar padurile ar putrezi fara ei.” Primul si al Doilea Razboi Mondial si-a luat tributul de sange cu 7 si respectiv cu 22 de