Problemele politice din România nu vor afecta ratingul ţării şi nu vor inversa reformele făcute de Guvern în cadrul acordului de împrumut încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat analistul Standard & Poor's (S&P), Marko Mrsnik.
"Nu ne aşteptăm ca divergenţele politice să împiedice respectarea de către România a obiectivelor privind bugetul şi reformele structurale. Perspectiva actuală a ratingului de ţară este stabilă, ceea ce înseamnă că riscurile sunt adecvate actualului calificativ", a spus Mrsnik, citat de Mediafax.
Ratingul "BB+" al României, cel mai ridicat din categoria "junk" (speculativ), ar putea fi "eventual" revizuit în creştere, dacă guvernul continuă reformele şi după încheierea actualului acord cu FMI, care expiră în mai 2011.
România este evaluată de S&P cu acelaşi calificativ ca Grecia sau Azerbaidjan.
"Dacă România înregistrează un parcurs susţinut cu rezultate bune în domeniul fiscal, inclusiv îmbunătăţirea cadrului fiscal şi asigurarea unui control ordonat al vulnerabilităţilor în sectorul financiar, am putea eventual majora ratingul. Îmbunătăţirile structurale în economie sunt esenţiale pentru revizuirea pozitivă a perspectivei, chiar mai mult decât recuperarea ciclică a creşterii", a afirmat analistul S&P.
Economia României s-a contractat cu 7,1% anul trecut, iar FMI anticipează pentru anul în curs un declin de 1,9%, înainte de reluarea creşterii în anul următor, cu un avans de 2%.
"Ne aşteptăm ca reluarea creşterii să fie graduală şi mai echilibrată decât înainte de criză, când a fost susţinută mai ales de credite. În consecinţă, în timp ce România îşi păstrează potenţialul pentru creşteri ridicate, ne aşteptăm ca acestea să fie inferioare pe termen mediu comparativ cu perioada de dinaintea crizei, când ajungeau la 7-8%", a adăugat acesta.
Problemele politice din România nu v