Rata anuală a inflaţiei a crescut în august la 7,58%, în ton cu aşteptările analiştilor, pe fondul scumpirii produselor nealimentare cu 11,25%.
Aceste date au fost publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de luna precedentă, preţurile de consum au crescut în iulie cu 0,23%, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,38%, tarifele la servicii au crescut cu 0,41%, iar produsele nealimentare cu 0,04%, potrivit Statisticii, informează Realitatea.
Mai citiţi şi:
Guvernul promite limitarea pierderilor în faţa FMI
Membrii Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România estimau, în medie, că rata anuală a inflaţiei din august 2010 a fost de 7,7%, iar rata lunară de 0,4%. În iunie, rata anuală a inflaţiei se accentuase la 7,14%, în condiţiile în care rata lunară a inflaţiei a fost de 2,58%.
Potrivit INS, creşterea medie a preţurilor pe total în ultimele 12 luni (septembrie 2009 - august 2010) faţă de precedentele 12 luni (septembrie 2008 - august 2009) determinată pe baza IPC, cât şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 5,0%.
Banca centrală a revizuit prognoza de inflaţie pentru finalul lui 2010, de la 3,7% la 7,8%, ca urmare a creşterii TVA.