Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO Cum se trăieşte în ultimul bordei din România

Publicat in Adevarul, vineri 10 septembrie 2010 ·

Bordeiul a fost constuit în 1884 şi e compus dintr-o singură cameră, o bucătărie şi un hol. Actualii proprietari l-au cumpărat în 1990 de la o bătrână care intra în casă prin intermediul unui „tobogan” din pământ, adăpostul neavând trepte.

FOTOGALERIEUltimul bordei din România

Au trecut 120 de ani de când a fost construit, şi cu toate acestea rezistă. Bordeiul de la numărul 69, pe strada Tudor Vladimirescu din Giurgiu este locuit, de 20 de ani, de soţii Maria şi Mihai Ciobanu. Din afara curţii nu poate fi zărită nic o fereastră, singura existentă fiind la mai putin de douăzeci de centimetri de sol.

Proprietarii n-au făcut schimbări majore în structura acestuia, au constuit doar câteva trepte care să le faciliteze accesul în locuinţă. Iniţial, în locul scărilor a existat un „tobogan” din pământ şi aşa se intra în casă.

Locatarii, feriţi de frig şi caniculă

Jumătate dintre pereţii casei sunt în pământ şi jumătate la suprafaţă, iar asta îi avantajează pe proprietari indiferent de anotimp. „Chiar dacă vara e caniculă, e suficient să punem o bucată de hârtie în geam şi e răcoare toată ziua de-ţi îngheaţă şi picioarele. Iar iarna nu e frig deloc”, spune Maria Ciobanu

Bordeiul are în componenţă doar două cămăruţe şi un hol. Într-una dintre acestea în care acum este bucătăria exista la începutul construcţiei o vatră şi un pat de pământ, care între timp au fost dărâmate.

Deşi în spatele bordeiului cei doi pensionari de 76 de ani şi-au construit o altă casă, locuiesc tot în el, în încăperile modeste ale căror pereţi sunt acoperiţi de icoane şi poze ale familiei. Au tras în schimb curent electric şi au adus chiar şi un televizor.

N-a putut fi demolat

La câţiva ani după ce l-au cumpărat, soţii Ciobanu au vrut să-l demoleze pentru a-şi amenaja o grădină. Autorităţile nu le-au dat însă avizul. „Ni s-a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°