Dâmboviţeanca a adunat în jurul său mai mulţi artizani populari şi le dezvăluie şcolarilor tainele meşteşugurilor tradiţionale.
Are tradiţia în sânge. Nu-şi poate concepe existenţa fără elementele care au creat şi susţinut trupul şi sufletul acestui popor. Florina Voicu îi învaţă şi pe alţii să iubească tradiţia şi portul popular, să aprecieze valorile sublime ale românismului. Ştie că flacăra aceasta nu poate fi dusă mai departe decât prin muncă şi mult talent. Pasiunea pentru creaţia populară o are din copilărie. Meşterea din diferite resturi de pânză, sticlă, metal, plastic tot felul de peisaje, figurine, obiecte de decor. Nu şi-a pierdut niciodată această dragoste.
Mult mai târziu, constrânsă de viaţă, Florina Voicu a ajuns în Franţa. Acolo, a avut şansa să cunoască o familie de artişti. Aceştia au simţit că are talent, viziune şi plăcerea de a munci şi au iniţiat-o în diferite taine ale creaţiei valorii din nimic. „Aceşti oameni au contat mult pentru mine. Ei mi-au canalizat talentul. Mi-au insuflat curaj, ambiţie”, povesteşte Florina Voicu. La îndemnul francezilor, s-a întors acasă.
Pictează pe sticlă, piatră şi carton
În 2003, s-a angajat referent la Căminul Cultural Vulcana Pandele. A pornit de la zero. Nu a găsit acolo nimic. Ce să faci într-o comună abia reînfiinţată, care atunci încerca să-şi formeze identitatea. „Am încercat să arăt celor din jurul meu de ce sunt în stare, ce pot să fac. Pictură pe sticlă, pe piatră, pe carton. Am demonstrat că pot să schimb negrul în alb”.
La început, Florina Voicu a reuşit să atragă câţiva copii la cercul de pictură. A mers. Au apărut rapid expoziţii. A intervenit şi colaborarea cu şcoala. „Am vorbit cu cadrele didactice. Le-am spus ce doresc să fac. M-au privit cu reticenţă iniţial, dar, pe 1 iunie 2003, când au venit cu copiii la Căminul Cultural pentru primul spectacol, nu le-a veni
